Greva STB continuă. ”Angajații își periclitează locul de muncă. Sunt deja trei vehicule pe traseu”

Greva angajaților de la Societatea de Transport București (STB) continuă și vineri, pentru a doua zi consecutiv, niciun autobuz, tramvai sau troleibuz nu circulă la prima oră a dimineții, anunță Economedia.ro.

UPDATE 07:48 Instanța nu e informată cu privire la executare, iar acest demers, al punerii în executare a deciziei Tribunalului București, a fost la dispoziția creditorului, adică, în acest caz, al STB, conform surselor judiciare consultate de G4Media. Reamintim că un executor judecătoresc a efectuat procedura de punere în executare a hotărârii judecătorești începând cu vineri, ora 06:00, și nu joi, imediat după decizia judecătorilor.

UPDATE 07:31 ”Primarul Nicușor Dan a fost avertizat cu privire la grevă, dar nu a făcut nimic pentru a preveni acest lucru, au declarat surse pentru G4Media. Acestea susțin că o discuție a lui Nicușor Dan cu angajații ar fi putut să dezamorseze situația. Primarul le-ar fi răspuns la telefon și mesaje abia ieri dimineață. Văzând că Nicușor Dan nu le răspunde, sindicaliștii au crezut că, în lipsa reacției, beneficiază de sprijinul tacit al acestuia pentru demiterea lui Adrian Criț și astfel au declanșat greva. Dar apoi, văzând că nu au sprijinul lui Nicușor Dan, liderii de sindicat au încercat să contrabalanseze situația apelând la sprijinul politic din partea PSD”, au declarat sursele G4Media.

UPDATE 07:27 ”Cauza grevei nu este una socială și nici politică, ci se regăsește în deranjarea intereselor personale ale grupării care conduce sindicatul”, susțin sursele G4Media: ”Noul director general al STB a început să cerceteze diverse afaceri și și-a propus să schimbe schema de personal”, mai susțin acestea. ”De asemenea, toți șefii de servicii și directorii din STB sunt din perioada Gabrielei Firea, la fel și directorul Direcției transporturi din PMB care a fost numit tot de fostul edil. Liderul de sindicat a mers, vineri dimineață, la toate autobazele ca să îi convingă pe șoferi să nu reia activitatea”, mai spun sursele G4Media.

UPDATE 07:17 Adrian Criț, directorul STB, a făcut declarații, vineri dimineață, la Digi24:

  • ”Din păcate suntem în aceeași situație ca și ieri, suntem deschiși dialogului. De asemenea, ne cerem scuze din zona metropolitană pentru evenimentele recente. Vom face tot ceea ce e posibil, suntem deschiși dialogului pentru a relua activitatea. Există o sentință care trebuie pusă în aplicare imediat. Angajații își periclitează locul de muncă din cauza unor jocuri. Trebuie să fim conștienți cu toții că așa cum oamenii plătesc serviciile transportului local, la fel și angajații au obligații. Îmi doresc ca fiecare angajat să apeleze la conștiința proprie. Există trei vehicule pe traseu (…) În acest moment executorii merg la fiecare sediu pentru afișarea deciziei instanței iar azi instanța se va pronunța pe legalitatea acestei greve (…) Căutăm soluții care să nu pună presiune pe bugetul Capitalei care oricum e foarte afectat de subvențiile la căldură, dar și de alte lucruri care vin din trecut (…) Suntem la sfârșit de săptămână, sper ca bucureștenii să înțeleagă eforturile pe care le depunem, căutăm calea dialogului cu sindicaliștii, mergem cu mesaj către angajați că trebuie să îndeplinească fișa postului. Bucureștenii nu au greșit cu nimic, unii lideri de sindicat au provocat acest dezastru. Îmi cer scuze în numele STB pentru ce s-a întâmplat. Putem să luăm măsuri împotriva celor care au provocat asta, o analiză împreună cu cetățenii este binevenită, să vedem dacă ne dorim în continuare această gaură neagră sau să ne îndreptăm spre digitalizare și eficientizare?”.

UPDATE 07:15 Sindicalistul Mihai Trancă a pus pe speaker mai mulți sindicaliști care strigau ”Demisia!” în timpul unei intervenții în direct la Digi24: ”În secunda doi din care își dă demisia (Adrian Criț, șeful STB, n.red.) ne întoarcem pe traseu (…) Să se termine cu manipulările că nu suntem atât de idioți. Ca să pui în executare o sentință, trebuie motivată. Mai durează până se pune în executare”, a declarat acesta.

UPDATE 06:56 Un executor judecătoresc a efectuat procedura de punere în executare a hotărârii judecătorești, care a decis joi reluarea activității STB, începând cu vineri, ora 06:00, și nu imediat după decizia instanței de joi, conform surselor G4Media.

UPDATE 06:30 Nicușor Dan va face declarații după discuțiile purtate la sediul STB vineri dimineață.

știrea inițială

Primarul Nicușor Dan s-a deplasat la sediul STB, unde urmează să aibă discuții cu angajații și conducerea STB pentru reluarea circulației. El a refuzat să discute cu liderul de sindicat. „Haideți să rezolvăm lucrurile și după aceea ieșim la declarații”, a spus el.

La depoul Dudești, unul din cele mai mari din Capitală, mijloacele de transport sunt nemișcate, niciun vehicul nu iese pe poartă.

Conducerea STB a atenționat încă de joi asupra faptului că liderii sindicatului reprezentativ pun presiune pe șoferi și vatmani pentru a nu ieși pe traseu nici vineri, mai notează Economedia.ro.

Context

Tribunalul București a suspendat joi greva STB și a dispus ”reluarea imediată a activității”, potrivit deciziei pronunțate. Sentința Tribunalului este executorie, chiar dacă poate fi atacată cu apel.

Serviciul de Transport București (STB), compania subordonată Primăriei București, a cerut încă de dimineață judecătorilor să suspende greva sindicaliștilor, pe care o consideră ilegală pentru că nu au fost respectați pașii legali. Magistrații au analizat speța în regim de urgență.

Transportul public de suprafață din București a fost paralizat, joi, din cauza unui protest spontan al angajaților STB, care cer măriri de salarii și condiții mai bune de muncă. 1450 de autobuze, troleibuze și tramvaie au rămas în depouri și autobaze, iar directorul STB acuză liderii de sindicat că au interese ascunse și amenință cu plângeri penale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed