Grindeanu a afirmat că a mers ultima dată cu trenul în urmă cu trei-patru luni spre Sinaia şi a ajuns mai repede decât ar fi făcut-o cu maşina

Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă a călătorit cu trenul de când a preluat portofoliul de la Transporturi. 

 

“Da. Am mers spre Sinaia. Am ajuns mai repede pe Valea Prahovei decât cu maşina. Nu am ajuns cu întârziere”, a afirmat ministrul Transporturilor. 

 

El a mai fost întrebat şi când va merge cu trenul şi la Timişoara. 

 

“Când o să intre – şi lucrul ăsta se va întâmpla iarăşi în perioada următoare – ca loturile de la Caransebeş la Craiova, unele dintre ele sunt deja în faza de licitaţie, dar toate loturile vor fi lansate. E extrem de importantă această magistrală, se modernizează prin PNRR de la Caransebeş la Arad, cele patru loturi, de la Arad la frontieră, ştiţi că lucrurile sunt deja modernizate, urmând ca legătura pe zona sudică să fie finanţată prin POT. De aceea, îmi doresc ca în perioada imediat următoare toate aceste loturi să fie lansate în licitaţie”, a mai declarat Grindeanu. 

 

El a mai fost întrebat cum evaluează curăţenia din trenul cu care a călătorit. 

 

“Întâmplător sau nu, întâmplător sau nu, pe acea rută, chiar s-a călătorit cât se poate de decent. Am fost şi profesor la Universitate şi se lua destul de greu la mine notă maximă. Tot timpul e loc de mai bine, undeva aşa, la 8 – 9, pe acea variantă unde am fost eu”, a mai declarat ministrul. 

 

El a mai precizat că a călătorit la Sinaia în urmă cu trei, patru luni, la clasa a II-a şi era însoţit de doi, trei prieteni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed