Grindeanu: Îmi doresc ca anul acesta, când tragem linie, să poată fi folosit înainte de finalul anului tot acest A0 varianta sudică

0

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că undeva până în 15 aprilie vor fi daţi în circulaţie aproximativ 13 kilometri, cei 6 care au fost finalizaţi la finalul anului trecut, dar care nu puteau fi utilizaţi, plus cei de 7 de pe lotul 1, asta însemnând că se circulă pe 23 de km şi jumătate, pe A0 sud.

Grindeanu a mai spus că diferenţa de 10 kilometri, până în A2, va urma să fie finalizată la începutul acestei veri, pentru a putea fi folosită această autostradă. Despre lotul 3 al Centurii Capitalei, Grindeanu a arătat că în acest moment există o mobilizare mai bună decât în luna ianuarie.

”Se văd progresele, au sper că termenele pe care şi le-am asumat, acelea de sfârşit de vară, început de toamnă, să fie respectate”, a completat ministrul.

”Cert este că îmi doresc ca anul acesta, când tragem linie, să poată fi folosit înainte de finalul anului tot acest A0 varianta sudică, 52 de kilometri”, a precizat ministrul.

Ministrul a mai anunţat că mâine se dau în circulaţie şi cei aproximativ 20 de km de la Oradea de drum expres, importanţi pentru zona metropolitană şi pentru municipiul Oradea.