Guvernul a aprobat o OUG care prevede noi investiţii în infrastructura medicală, culturală şi juridică, prin PNRR / Proiectul construirii Institului Regional de Oncologie din Timişoara se numără printre ele

„Un pas important pentru începerea lucrărilor într-un timp cât mai scurt la Institutul Regional de Oncologie Timişoara a fost făcut astăzi de Guvern, prin desemnarea Companiei Naţionale de Investiţii ca structură de implementare pentru construirea şi dotarea viitoarei unităţi medicale. Investiţia este în valoare de aproximativ 1,15 miliarde lei şi va fi finanţată prin PNRR. Viitorul Institut Regional de Oncologie Timişoara va avea 250 de paturi, ambulator de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, săli de tratament, şase săli de operaţie, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar şi un centru de transplant medular şi celule stem. După decizia luată astăzi de către Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, Compania Naţională de Investiţii va declanşa procedura de licitaţie”, a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

De asemenea, această OUG adoptată de Guvern prevede şi proiectul privind Institutul de urgenţă pentru boli cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” Bucureşti, investiţie estimată la 1,4 miliarde lei. Un alt proiect prevăzut de actul normativ este cel de „Extindere ambulatoriu cu înfiinţare compartiment RMN, SPA şi TIIP” (RMN – rezonanţă magnetică; SPA – supraveghere post anestezie; TIIP – terapie intensivă intermediară post-operatorie), care se realizează în Bucureşti. „Extinderea unui ambulatoriu cu înfiinţarea unui compartiment de rezonanţă magnetică, supraveghere post anestezie, terapie intensivă intermediară post-operatorie care se realizează în Bucureşti, precum şi două noi centre de dezvoltare a competenţelor pentru personalul din sistemul public de sănătate. Valoarea totală estimată a investiţiei este de aproximativ 15,5 milioane de lei”, arată comunicatul de presă al Guvernului.

Această OUG mai reglementează următoarele proiecte:

– Componenta 11 – Turism şi Cultură – care include două proiecte, primul „Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România”. Acest proiect va reflecta contribuţia comunităţii evreieşti la dezvoltarea şi modernizarea statului român, va pune în valoare cultura şi tradiţiile evreieşti şi va prezenta publicului atrocităţile petrecute în timpul Holocaustului. Va fi, aşadar, un spaţiu al rememorării, al educaţiei civice şi al cercetării, dar şi un pilon al luptei împotriva antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură. Investiţia este estimată la 268,2 milioane de lei. „Memorialul „Închisoarea Tăcerii”. Al doilea proiecte este „Râmnicu Sărat şi Centrul Educaţional privind Comunismul în România”, investiţie de aproximativ 77,2 de milioane de lei care va contribui şi la educarea în spiritul respectului faţă de valorile democratice.

– Componenta C14 – Buna guvernanţă – 3 proiecte: sediul Judecătoria Buzău; sediul Judecătoria Galaţi; sediul Tribunalul Alba. Valoarea totală a celor trei proiecte de modernizare a sediilor Judecătoriilor din Buzău şi Galaţi şi Alba este de peste 276 milioane de lei.

Aceste modificări legislative sunt destinate să permită implementarea şi finanţarea eficientă a acestor proiecte esenţiale pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea diferitelor sectoare ale economiei, mai spune sursa citată.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed