Guvernul are pe ordinea de zi un memorandum cu privire la dezvoltarea sistemului de compensare datorii şi creanţe ale persoanelor juridice / Orban: Toate companiile care sunt în subordinea ministerelor să intre în acest sistem

„V-aş ruga să fiţi de acord cu introducerea pe ordinea de zi suplimentară a unui memorandum cu privire la dezvoltarea sistemului de compensare datorii şi creanţe ale persoanelor juridice, prin sistemul informatic de compensare SIC gestionat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Buşteni. Este vorba despre mărirea schemei de compensare, prin introducerea tuturor companiilor publice deţinute de toate autorităţile publice, centrale sau locale, şi compensarea inclusiv cu bugetul de stat şi cu bugetele locale”, a afirmat Virgil Popescu, la începutul şedinţei de joi a Executivului.

Şeful Guvernului le-a transmis miniştrilor că este important ca toate companiile din subordinea instituţiilor pe care le conduc să intre în această schemă de compensare pentru a elimina blocajele din fluxurile financiare.

„Deci aici este foarte important şi atrag atenţia tuturor miniştrilor care au companii, ca toate companiile care sunt în subordinea ministerelor să intre în acest sistem de compensare. Ministerul Transporturilor, da? Repet, şi Ministerul Finanţelor, toate companiile trebuie să intre în acest sistem de compensare, pentru că e un sistem de compensare care permite reducerea arieratelor. Elimină anumite blocaje care există pe fluxurile financiare”, a spus Ludovic Orban.

El a adăugat că în acest proces trebuie să fie implicat şi ANAF şi Ministerul de Finanţe.

„Aici sigur Ministerul Finanţelor, ANAF trebuie să fie implicat în toate acestea şi compensările se fac bugetul de stat, bugete locale, contribuţii pentru bugetul de pensii, bugetul de asigurări de sănătate, astfel încât să reducem arieratele şi blocajele financiare”, a conchis Orban.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed