Guvernul caută soluţii pentru ca proiectele UE să poată fi cofinanţate şi prin credite bancare

0

Solicitarea a fost adresată în întâlnirea avută, joi, la Guvern, de premierul Emil Boc cu reprezentanţi ai peste 30 de firme care asigură servicii de consultanţă în domeniul fondurilor structurale şi de coeziune.

„În cadrul reuniunii, reprezentanţii mai multor firme de consultanţă au arătat că un sprijin din partea guvernamentală ar putea consta în identificarea unor soluţii pentru ca proiectele elaborate pentru a fi finanţate din fonduri europene să poate fi cofinanţate şi din credite bancare. În acest sens, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a precizat că a avut deja consultări cu Asociaţia Română a Băncilor şi se lucrează la elaborarea unor documentaţii care să soluţioneze această problemă”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Firmele au mai atenţionat că un mare procent din plăţile la contractele de achiziţie sunt efectuate la finalizarea contractului, ministrul Finanţelor arătând însă că trebuie respectate procedurile de utilizare a fondurilor bugetare, astfel încât să nu existe riscul ca banii să fie plătiţi, iar firmele contractante să nu se achite de obligaţiile contractuale.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai firmelor de consultanţă vor continua consultările pentru identificarea unor soluţii care să asigure, pe de o parte, corectitudinea utilizării fondurilor europene, iar pe de altă parte, plata, la termen, a lucrărilor realizate de firme.

Un alt subiect adus în discuţie s-a referit la alocarea unor fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor care se adresează IMM-urilor. În acest sens, premierul Emil Boc a precizat că problema s-a discutat deja în comitetul interministerial pentru gestionarea fondurilor europene şi că, în urma unei analize, Guvernul va lua o decizie cu privire la realocarea unor fonduri între programe, inclusiv pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii.

De asemenea, premierul a afirmat că se va analiza, în continuare, posibilitatea scurtării termenelor pentru procedurile de selectare şi aprobare a fondurilor destinate proiectelor care se adresează IMM-urilor.