Guvernul Ponta trebuie să devină un guvern pro-business, aşa cum a promis

0

Marian Duşan spune că Guvernul Ponta trebuie să să întoarcă la dezideratul iniţial, acela de a fi un guvern pro-business.

 

„Avem o economie care reflectă că suntem pe un drum greşit şi că trebuie să facem reforme directe astăzi, nu mai târziu. Vrem să atragem atenţia că deficitul bugetar este unul şubred, care se poate înrăutăţi atâta vreme cât nu avem un plan pe termen lung.(…) A încetinit creşterea economică şi suntem la un pas să intrăm pe minus.”

 

Marian Duşan atrage atenţia că Guvernul a ratat deja estimarea de creştere economică. Pe de altă parte, tăierea bugetului de investiţii al statului român va provoca reacţii negative în lanţ la nivelul economiei, avertizează preşedintele Asociaţiei Investitorilor Români şi Străini. În acest sens, autorităţile au nevoie de câteva măsuri, cum ar fi implementarea parteneriatelor public-private şi planuri pe termen lung. Cu alte cuvinte, să se întoarcă spre economie, arată Duşan.

 

„Guvernul Victor Ponta, care a fost proclamat ca un Guvern pro-business, să arate, într-adeveră, până la sfârşitul anului, că guvernul pro-business şi-a atins obiectivul.(…) Ne gândim să pornim investiţiile în România cât mai repede, pentru că există proiecte străine, dar şi ale andreprenorilor români, care vor să investească în România, nu să plece în altă ţară.”

 

În acest context, Duşan atrage atenţia că fondurile europene şi investiţiile străine trebuie să substituie golul de finanţare din economie pe care tăierea investiţiilor îl va lăsa.