Guvernul PSD răspunde acuzațiilor aduse de Gabriela Firea

0

Reacţia MT vine după declaraţiile primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit cărora nu se fac progrese în domeniul administrativ şi sunt rămâneri în urmă în ceea ce priveşte alte proiecte importante, cum ar fi transferarea metroului de la Ministerului Transporturilor către Primăria Capitalei.

 

„Nu există nicio solicitare oficială adresată de către Primăria Municipiului Bucureşti către Ministerul Transporturilor sau către Metrorex pentru preluarea/transferul administrării metroului. Nu au avut loc niciun fel de discuţii cu privire la acest subiect. În ultimul an, nu a existat corespondenţă oficială pe această temă. La ultima întâlnire între reprezentanţii Primăriei Generale şi Ministerul Transporturilor, care a avut loc pe 30 august, subiectul Metrorex nu a fost pe agendă. Transferul metroului de la Ministerul Transporturilor la Primăria Generală nu există ca proiect concret iniţiat şi asumat oficial de primărie. Menţionăm că nu au existat blocaje, ci doar proceduri legale ce trebuie parcurse. S-a lucrat într-un ritm susţinut, iar Ministerul Transporturilor şi Guvernul au acordat tot sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti”, se spune în poziţia MT.

 

Primarul general al Capitalei a afirmat sâmbătă, 1 septembrie, la Neptun, că este „preocupată şi îndurerată” de faptul că nu se fac progrese în domeniul administrativ, precizând că există grupuri de lucru interministeriale care „se fac că lucrează” de prea mult timp.

 

Articolul integral pe CAPITAL