Guvernul nu e de acord cu liberalizarea preţurilor gazelor naturale

0

Întrebat dacă FMI a solicitat liberalizarea preţului gazelor naturale, acesta a răspuns: ‘Ei pot să ceară, dar Guvernul nu este de acord cu această măsură. Respingem categoric această măsură. Avem un punct de vedere foarte clar. Guvernul nu doreşte niciun fel de liberalizare în momentul de faţă. Este un proiect pe care se discută, trebuie implementat în timp, dar nu spune nimeni că mâine, săptămâna viitoare’.

 

Secretarul de stat a menţionat că FMI nu a cerut închiderea vreunei societăţi din energie.

 

‘Fondul merge pe ideea de bază, reducerea arieratelor, reducerea implicării statului în acordarea ajutoarelor, atragerea investitorilor străini, atragerea de capital’, a adăugat Borbely.

 

Acesta a subliniat, de asemenea, că datoriile Companiei Naţionale a Huilei vor fi reeşalonate, în continuare.

 

‘În cazul Companiei Naţionale a Huilei avem o reeşalonare a datoriei, vom merge în continuare pe această idee. Nu putem şterge datoriile’, a spus acesta.

 

În privinţa disponibilizărilor, secretarul de stat a afirmat că MECMA îşi va păstra angajamentele. FMI a solicitat, de asemenea, respectarea condiţiilor de piaţă în sectorul energiei electrice.

 

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat în urmă cu două zile, că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au solicitat revederea modului de calcul al preţurilor la gaze naturale şi energie electrică şi liberalizarea acestora.

 

‘Am discutat cu misiunea FMI despre paşii care trebuie făcuţi pentru a asigura creşterea economică a României, inclusiv despre situaţia din minerit şi preţul gazelor în perioda următoare’, a afirmat Ion Ariton, adăugând că ‘doresc (FMI n.r) ca preţul la gaze şi, în general, la energie să fie liberalizat şi noi, în cursul anului, probabil la jumătatea acestui an, va trebui să ne prezentăm cu o nouă formulă de calcul, pentru că se pare că sunt probleme pe preţul reglementat. Ne solicită o reverificare a acestui preţ şi o liberalizare a preţului pe piaţă’..

 

De asemenea, ministrul Economiei a precizat că s-a discutat şi despre restructurarea Companiei Naţionale a Huilei, din cele şapte mine ale companiei patru urmând să fie restructurate şi trei vor fi închise, programul urmând să dureze până în 2018.

 

Citeste si: Avem cel mai ieftin gaz din UE dar Bruxelles-ul vrea să schimbe situaţia. Vezi cât poate creşte preţul