Guvernul se pregăteşte de remaniere. Berceanu, Vlădescu şi Sandu sunt pe listă

0

Pentru că remanierea vizează toată coaliţia de guvernare, se pare că PDL a impus UDMR să propună şi ea schimbarea unui minsitru, dar Uniunea nu s-a pronunţat încă. Jurnaliştii de la Puterea citează surse din PDL care spun că 15 dintre senatorii şi deputaţii democrat-liberali au început să-şi negocieze trecerea la Opoziţie în cazul în care remanierea nu va avea loc. Aceştia ar fi promis că vor susţine moţiunea de cenzură, după care vor trece în PSD sau PNL. Aceleaşi surse democrat liberale spun că în cazul în care remanierea are loc, nu se va mai depune nicio moţiune de cenzură pentru că cei din Opoziţie sunt conştienţi de şansele scăzute de reuşită.