Guvernul spaniol blochează vreme de doi ani evacuarea persoanelor vulnerabile din locuinţele ipotecate

0

Din ‘raţiuni umanitare’, evacuările vor fi blocate timp de doi ani ‘pentru grupurile cele mai vulnerabile’, mai ales familiile numeroase şi persoanele cu dizabilităţi, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Soraya Saenz de Santamaria. Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a declarat că „este vorba de măsuri urgente în circumstanţele dificile ale crizei’.

 

De Guindos a precizat care sunt condiţiile în care pot fi blocate evacuările din locuinţele ipotecate: veniturile întregii familii nu trebuie să depăşească suma de 1.597 de euro pe lună, rata ipotecii trebuie să reprezinte o creştere cu cel puţin 50% în totalul veniturilor din ultimii patru ani şi să depăşească 50% din totalul veniturilor nete ale tuturor membrilor gospodăriei. În orice caz, blocarea evacuărilor poate avea loc numai în cazul în care este vorba despre singura locuinţă pe care o deţine familia în cauză.

 

De asemenea, există condiţii ce trebuie respectate de familiile în sine, pentru a recurge la măsura blocării evacuării: să aibă membrii numeroşi, să aibă copii în întreţinere sau minori mai mici de trei ani. De asemenea, aceeaşi măsură se va aplica şi dacă sunt persoane cu dizabilităţi, toţi membrii gospodăriei sunt în şomaj sau nu mai încasează niciun venit, după ce şi-au epuizat ajutoarele şi indemnizaţiile, sau este vorba de cazuri ale victimelor violenţei în familie.

 

În cursul zilei de luni, Asociaţia băncilor spaniole a anunţat o măsură similară, în contextul creşterii numărului evacuărilor. AFP aminteşte că, de la explozia pieţei imobiliare, în anul 2008, numărul evacuărilor forţate a ajuns la 350.000, şi la peste 500 pe zi. În ultimele săptămâni, în Spania a existat o crescândă presiune socială, din cauza sporirii numărului evacuărilor – şi mai ales după ce doi proprietari care riscau să fie evacuaţi şi să rămână fără adăpost s-au sinucis.