Guvernul va constitui un fond de investiţii pentru IMM-uri profitabile

0

Măsurile pregătite cu scopul îmbunătăţirii mediului de afaceri au fost incluse de Guvern în Programul Naţional de Reformă pentru perioada 2011-2013, document obţinut de MEDIAFAX.

„În conformitate cu strategiile de dezvoltare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi Fondului Român de Contragarantare, se va înfiinţa un fond de investiţii cu capital de risc, constituit prin participarea la formarea capitalului social a acestor două instituţii şi a Eximbank, dar deschis şi altor bănci /instituţii financiare interesate. Scopul acestui fond este operaţionalizarea capitalului de risc pentru start-up-uri şi pentru finanţarea IMM-urilor profitabile aflate în criză de lichiditate conjuncturală”, se arată în document.

O altă măsură avută în vedere de Guvern este atragerea de micro-capital non-bancar (operaţiune denumită „Angel capital” în Marea Britanie) către afacerile de mică dimensiune. Denumită în document reţea de tip „business angels” sub forma unui ONG-asociaţie, viitorul sistem de finanţare este prezentat drept o alternativă, la nivel micro, a Bursei de Valori, care să atragă capital dinspre investitorii individuali sau reţele ale acestora înspre firme mici, necotate pe piaţa de capital.

„În România nu există şi nu a existat o măsură care să stimuleze atragerea de micro-capital non-bancar (Angel capital) către afacerile de mică dimensiune. Acţiunea se constituie ca o alternativă, la nivel micro, a Bursei de Valori, atrăgând capital dinspre investitorii individuali sau reţele ale acestora înspre firme mici, necotate pe piaţa de capital. Măsura contribuie la rezolvarea problemelor accesului la finanţare pentru IMM-uri, precum şi la întărirea capacităţii de management a acestora prin transferul de know-how din partea unor investitori cu experienţă ce deja au avut succes în afacerile lor”, se arată în document.

Registrul taxelor parafiscale va fi revizuit cu scopul reducerii până în 2012 cu 25% a „poverii administrative”, Guvernul arătând că, în ciuda reformei din 2009, în România există un număr important de astfel de taxe care trebuie suportate de întreprinzători şi că majoritatea sunt „jenante” nu neapărat prin sumele de achitat, ci prin resursele de timp adiţionale pe care le cheltuiesc firmele pentru a achita respectivele taxe.

Guvernul intenţionează să introducă şi vouchere destinate proiectelor mici inovative, care să fie oferite la cerere către întreprinderi mici şi mijlocii pentru achiziţionarea liberă de pe piaţă de servicii de cercetare/dezvoltare/consultanţă inovativă. Executivul apreciază că introducerea unor astfel de vouchere va avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, deoarece rezolva accesul companiilor mici la finanţare pentru activităţi reduse de cercetare/consultanţă care sunt necesare pe termen scurt (când se sesizează oportunitatea de afaceri) şi pentru care nu este rentabil să fie pregătit un proiect stufos pentru aplicarea la fondurile europene sau naţionale. În prezent, arată Executivul, schema actuală de parteneriate între firme şi instituţii de cercetare este prea rigidă pentru proiecte de valoare mică, costurile administrative fiind semnificative.

Va fi înfiinţat şi un organism care să coordoneze politicile guvernamentale de dezvoltare a economiei, denumit „Consiliul Naţional de Competitivitate”, urmând să fie numit şi un ministru-delegat pe probleme de competitivitate care să pună în aplicare hotărârile Consiliului, argumentul Guvernului pentru o astfel de instituţie cu rol strategic fiind că în prezent „există o problemă acută de coordonare la nivelul Executivului în ceea ce priveşte dezvoltarea competitivă a economiei, iar intervenţiile publice, din fonduri naţionale sau europene, sunt disparate, lipsind viziunea de ansamblu”.