Haos la ANAF

0

Vorbim în acest caz de trei mari probleme:

 

1. Procurorul general al DNA, Laura Codruța Kovesi este nemulțumită de activitatea ANAF. Aceasta a declarat că, dacă Ministerul Finanțelor Publice „nu se descurcă” să execute bunurile sechestrate, atunci trebuie să predea această atribuție unei instituții care dorește să facă acest lucru. Șefa DNA a precizat că averile care trebuie confiscate doar din dosarele DNA se ridică la 301 milioane de euro.

 

„Dacă Ministerul Finanțelor nu se descurcă cu acest lucru, atunci poate să dea această atribuție instituțiilor din sistemul judiciar, la Ministerul Justiției, sau la alții care vor să facă acest lucru”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la Digi24. Potrivit acesteia, „este inadmisibil să depunem un așa de mare efort instituțional, dispunem confiscarea sumelor, după care nu se întâmplă nimic”.

 

2. Șefii de la Antifrauda ANAF au primit, cu mici excepții, note cuprinse între 1 și 4 la concursul de titularizare. Majoritatea participanților la proba scrisă a concursului de promovare în vederea ocupării funcțiilor publice specifice de conducere vacante de inspector șef antifraudă în cadrul ANAF, organizat pe 18 septembrie, au fost respinși, neobținând notă de trecere. În prezent, aceștia conduc cu delegație, instituția antifraudă.

 

3. Lupta Antifrauda este în continuare fără șef. Fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo Florin Nicolae, cel care a condus Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă de DNA Ploieşti, şi-a dat demisia din funcţie pe data de 10 septembrie. De atunci, nimeni nu a ocupat această funcție, Direcția Antifraudă rămânând decapitată într-un moment în care presiunea asupra instituției este în creștere.

 

Până nu își rezolvă cel puțin aceste trei probleme interne, Fiscul românesc nu va avea în ochii românilor imaginea pe care și-o dorește, și va continua să se confrunte cu reticență și critici.