Helmut Schmidt exclude ideea unei conduceri germane în Europa

Mihai Barsan

‘Germanii sunt excluşi de la conducere în Europa pentru următoarele secole deoarece sunt cei care sunt responsabili pentru cel de-al Doilea Război Mondial. Şi la Primul Război Mondial au contribuit în mare măsură’, a apreciat Helmut Schmidt.

 

Fostul cancelar social-democrat, care a fost locotenent în armata germană înainte de a fi închis de britanici la sfârşitul războiului, a fost întrebat în legătură cu poziţia exprimată de săptămânalul britanic The Economist pentru un rol mai important al Germaniei în politica europeană.

 

‘Suntem responsabili, numai noi, de moartea a peste şase milioane de evrei, dintre care cea mai mare parte evrei polonezi’, a adăugat Helmut Schmidt. ‘Şi toţi oamenii, chiar şi cei care s-au născut astăzi, poartă această responsabilitate pentru ca această istorie germană oribilă să nu se mai repete niciodată’, a continuat el.

 

Într-un articol intitulat ‘Le colosse réticent’, publicaţia The Economist a cerut ca Germania să-şi asume responsabilitatea faţă de Europa întreagă şi să înceteze să se mai considere o ‘mare Elveţie’, neutră şi prosperă. Publicaţia citată face o analiză a economiei germane şi a poziţiei Berlinului în criza ce afectează zona euro, pentru a ajunge la concluzia deja formulată de numeroşi analişti potrivit căreia ‘dacă Germania nu ia măsuri, economia continentului şi situaţia sa politică se vor agrava’

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole