Hidroelectrica cere scumpirea energiei electrice livrate populaţiei

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din ţară, a solicitat Autorităţii de Reglementare (ANRE) o creştere a tarifului la energia electrică livrată în regim reglementat, de cel puţin 3,5%, a declarat directorul general al companiei, Constantin Trihenea.

Dacă solicitarea va fi aprobată de ANRE, tarifele la energia livrată populaţiei şi firmelor vor creşte, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.

Directorul general a spus că firma a cerut majorarea de preţ pentru a compensa pierderile cauzate de anul secetos, iar acel procent de 3,5% este unul minim, cererea de majorare a preţurilor mergând până la 50%.

La sfârşitul lui septembrie, compania a activat clauza de forţă majoră în contractele sale de vânzare a energiei electrice, lucru care-i permite diminuarea cu circa o treime a cantităţilor de energie livrate. Dacă nu activa clauza, compania trebuia să cumpere energie de pe piaţă şi să o revândă clienţilor, evident la un preţ mai mic, dat fiind că energia hidro este mai ieftină decât cea obţinută din alte surse. De aici pierderi.

Compania a fost însă acuzată că, pe de o parte, a continuat să uzineze multă apă pentru a livra energie electrică în special traderilor privaţi (aşa numiţii băieţi deştepţi) deşi cunoştea prognoza de secetă şi, pe de altă parte, că a cerut prea târziu activarea clauzei de forţă majoră.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed