Ialomiţianu: TVA-ul mărit a adus mai mulţi bani la buget (VIDEO)

0

 ”Încasările sunt bune. Avem 100,7 pe toate bugetele. încasările sunt mai mari ca în perioada precedentă. Deci se vede TVA-ul mărit. Da, avem şi iulie şi august”, a declarat ministrul de finante, Gheorghe Ialomitianu.

Ministrul de Finanţe susţine că guvernul nu va majora sau introduce noi taxe, ci că va căuta să lărgească baza de impozitare. În ceea ce priveşte lupta împotriva evaziunii fiscale, Ialomiţeanu spune că o va monitoriza îndeaproape.

„Trebuie să separăm contribuabilii evazionişti de cei de bună credinţă. Avem în lucru procedee şi acestea tre să fie bine implementate. Mă ocup personal de acest lucru alături de preşed ANAF că altfel nu vom avea rezultate”, a precizat Ialomitianu.

Ministrul promite celor care vor fi verificaţi de către Fisc pentru modul în care au obţinut venituri din drepturi de autor că nu vor exista abuzuri. Cât despre viitorul economiei româneşte, Ialomiţianu este optimist.

„În 2011 o să fie un echilibru al indicatorilor macro economici, iar în 2012 când avem o creşterere de 3,9% lucrurile vor intra într-o normalitate”, a mai completat ministrul.