Ianukovici face un prim pas înapoi

0

Viktor Ianukovici este pregătit şi pentru alte concesii, într-un efort de a reinstaura pacea în ţară, a declarat un consilier al acestuia.

Ianukovici acceptă totodată o reformă constituţională şi formarea unui guvern de uniune naţională, potrivit unui comunicat emis de preşedinţie.

Preşedintele Verhovna Rada (Parlament) Volodimir Ribak a semnat o rezoluţie parlamentară care condamnă violenţa în ţară şi interzice o operaţiune antiteroristă declanşată joi seara, relatează agenţia Interfax-Ukraine în pagina electronică.

 

„Rezoluţia Verhovna Rada care condamnă utilizarea violenţei a fost semnată de către preşedintele” Parlamentului, a declarat Volodimir Ribak într-o sesiune, vineri.

 

„În prezent se implică armata în conflictul civil. Acest lucru poate antrena morţi masive de civili şi militari”, a declarat generalul Dumanski pentru postul Kanal 5.

 

„Am decis să demisionez pentru a evita escaladarea”, a subliniat el. Uniunea Europeană contează pe semnarea, vineri, a unui acord „temporar”, a declarat un diplomat citat de AFP.

 

„Aşteptăm semnarea unui acord temporar astăzi”, le-a declarat acest oficial jurnaliştilor. Acordul prevede o reformă constituţională până în septembrie, organizarea de alegeri prezidenţiale şi legislative la o dată ce urmează a fi stabilită.