Iată cum alegi becuri auto compatibile și suficient de puternice pentru mașina ta!

0
becuri auto

Legea românească este cât se poate de clară în ceea ce privește sistemul de iluminare. Conform Ordonanței de Urgență nr. 195 din 2002, „în circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene, conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă“.

Șoferii devin cu atât mai conștienți de importanța unor becuri auto de calitate în momentul în care trebuie să conducă pe timp de noapte, în condiții de ceață, de ploaie torențială sau de ninsoare abundentă. În astfel de împrejurări, vizibilitatea devine extrem de importantă. Cu o mașină bine echipată, vor putea să vadă tot ceea ce se întâmplă în trafic și, în același timp, ceilalți șoferi nu vor avea dificultăți în a-i observa.

Care sunt elementele obligatorii de iluminare și semnalizare?

Pentru partea din față a fiecărui autoturism, există cinci elemente obligatorii: faruri cu lumină de drum (așa-numita fază lungă), cu lumină de întâlnire (sau faza scurtă), lămpi de poziție-staționare de culoare albă, lămpi de semnalizare a direcției de culoare galbenă sau portocalie și lămpi de avarii, identice cu cele de semnalizare a direcției. În plus, unii șoferi preferă să folosească proiectoare sau faruri de ceață, însă echiparea cu acestea este opțională.

Există mai multe elemente de iluminat obligatorii, care trebuie dotate cu becuri auto de calitate, și în partea din spate a mașinii. Este vorba despre lămpile de poziție sau staționare de culoare roșie, lămpile de semnalizare de culoare galbenă sau portocalie, lămpile de avarii, cele de frânare și de ceață, de mers înapoi și de iluminare a numărului de înmatriculare. Trebuie amintite, de asemenea, catadioptriile, adică un sistem de lentile și oglinzi de culoare roșie, care devin mai vizibile în contact cu lumina și au rolul de a facilita observarea vehiculului în condiții de vizibilitate minimă.

becuri auto

Cele mai importante criterii la cumpărarea unor becuri auto

În primul rând, este important să cumperi exact tipurile potrivite pentru modelul de mașină pe care îl conduci. De regulă, acesta este înscris fie pe faruri, fie pe soclu, sau îl poți afla din cartea tehnică a mașinii. Alegerile potrivite vor oferi luminozitate potrivită și vor garanta o durată îndelungată de funcționare.

Apoi, trebuie să știi că există trei opțiuni principale, atunci când vine vorba despre tehnologia de iluminare folosită pentru becuri auto: halogen, xenon și LED.

Dispozitivele care folosesc halogen sunt dotate cu un filament similar celui existent la becurile utilizate acasă. Ele sunt umplute cu halogen, gaz care sporește luminozitatea și crește durata de viață. Soluția se remarcă prin prețul avantajos și este utilizată de majoritatea șoferilor, de mai multe decenii.

În cazul dispozitivelor de iluminat cu xenon, locul filamentului este luat de un arc electric care face legătura între doi electrozi. Aceste becuri auto au o luminozitate mai intensă și o culoare mai apropiată de alb.

Tehnologia de iluminare cu LED se bazează pe folosirea unor diode prin care electronii trec, producând lumină. Se remarcă prin consumul redus de energie și prin crearea unor modele personalizate, în funcție de preferințele fiecărui șofer.

Cu becuri auto compatibile și suficient de puternice, vei evita problemele în trafic și vei spori siguranța în timpul drumurilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.