IBM a inaugurat în România un laborator de dezvoltare a produselor pentru sisteme de reţea

„IBM Bucharest Systems Laboratory se alătură unei reţele de centre IBM la nivel global şi va beneficia de achiziţia Blade Network Technologies realizată de compania americană în 2010. Acest centru va deveni primul laborator din România de dezvoltare şi testare sisteme hardware şi software destinată switch-urilor, făcând parte din brandul IBM System Networking”, se arată într-un comunicat al companiei.

 

Prezent la eveniment, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat că inaugurarea IBM Bucharest Systems Laboratory reprezintă un moment semnificativ pentru parteneriatul solid dintre România şi IBM.

 

„Angajamentul IBM demonstrează faptul că România este o ţară sigură pentru investiţii, pregătită pentru aplicaţiile viitorului şi care îşi va consolida o economie bazată pe cunoaştere, susţinută de sisteme de calcul inteligente”, a adăugat Vreme.

 

La eveniment au mai participat şi şeful IBM România, Bogdan Balaci, şi directorul diviziei IBM Systems Networking România, Andrew Currier.

 

Localizat în cadrul Bucharest Corporate Center, noul laborator se va alătura laboratorului IBM Business Analytics deja existent, care a fost înfiinţat de compania americană după achjiziţionarea Clarity Systems în 2010, se menţionează în comunicat.

 

„Peste 125 de specialişti de înalt nivel vor folosi cei 100 de metri pătraţi ai laboratorului pentru a propulsa produsele software IBM precum IBM Networking Operation System şi VMready prin implementare de tehnologii şi dezvoltare software, testare, rezolvare a defecţiunilor, teste riguroase de calitate în cadrul unor topologii asemănătoare sistemelor implementate de clienţi. Astfel, IBM îşi va îmbunătăţi capabilităţile de virtualizare, administrare şi optimizare a reţelelor de date”, se mai spune în comunicat.

 

Ambele laboratoare vor colabora pentru a oferi clienţilor soluţii optimizate care să gestioneze creşterea explozivă a volumului de date, pentru a obţine avantaje competitive intuind direcţiile de evoluţie a pieţei.

 

„IBM colaborează cu companiile şi instituţiile guvernamentale din întreaga lume pentru a introduce sisteme de calcul ce folosesc inteligenţa în scopul obţinerii de eficienţă operaţională şi optimizării activităţilor reducând simultan costurile”, a afirmat şeful IBM România, Bogdan Balaci.

 

Înfiinţată în 1995, IBM România a consemnat anul trecut o cifră de afaceri de 227,02 milioane de lei (53,4 milioane euro), de la 216,6 milioane de lei în 2009, şi avea peste 660 de angajaţi.

 

Subsidiara locală a IBM, cel mai mare furnizor internaţional de servicii IT, are două centre în România, respectiv Global Procurement Services Group Romania Remote Delivery Center şi Application Services Global Delivery Center Eastern Europe, ambele fiind situate în Bucureşti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed