IBM desfiinţează 3.900 de posturi

Societatea cu sediul în Armonk, în statul New York, nu menţionează în mod expres aceste desfiinţări de posturi într-un comunicat în care şi-a publicat miercuri rezultatele economice şi nici într-o conferinţă telefonică în care şi-a prezentat conturile trimestriale.

Conducătorii companiei au evocat doar cheltuieli excepţionale în valoare de 300 de milioane de dolari care corespund, potrivit sursei citate, acestui cost cu planul social.

Acest cost ”este legat în întregime de scindarea Kyndryl şi de încetarea activităţii în sănătate”, a declarat AFP un purtător de cuvânr.

”Aceste măsuri nu au fost luate în baza performanţelor din 2022 sau a proiecţiilor în 2023”, a precizat el.

În 2021, IBM şi-a scindat de restul grupului activităţile de consiliere şi mentenanţă a sistemelor informatice, una dintre aripile istorice ale societăţii, însă mai puţin profitabilă decât informatica la distanţă (cloud), în care a investit masiv.

Nouă entitate înfiinţată după această sciziune a fost denumită Kyndryl şi a fost introdusă pe bursă în noiembrie 2021.

Activitatea de culegere şi analizare de date în mediul medical, care făcea parte din divizia Watson Health, a fost vândută la începutul lui 2022, societăţii de investiţii Francisco Partners.

Posturile vizate de planul social au rămas în IBM în urma celor două separări şi este vorba despre funcţii legate de aceste activităţi, potrivit sursei citate.

70.000 DE POSTURI DESFIINŢATE ÎN SECTORUL TECH

IBM a publicat miercuri o cifră de afaceri uşor mai mare decât cea aşteptată pe trimestrul patru şi un profit net conform previziunilor analiştilor.

În conferinţa de presă de prezentare a rezultatelor, directorul financiar James Kavanaugh a declarat că este ”prudent” să se anticipeze o creştere în partea de jos a intervalului obişnuit al grupului.

În tranzacţii electronice după închiderea Wall Street, IBM a pierdut un pic mai puţin de 2%.

Amazon, Meta, Microsoft şi Alphabet (Google) au lansat toate, recent, planuri sociale de mare anvergură, după ce au angajat puternic în timpul pandemiei covid-19, pentru a răspunde unei cereri mari de servicii digitale.

Twitter a făcut la rândul său concedieri importante.

În total, peste 70.000 de locuri de muncă au fost desfiinţate de la sfârşitul anului trecut şi până la începutul acestui an în sectorul tehnologiei americane.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed