Ieri „omul sistemului”, azi uns șef la ANCOM. GRINDEANU, audiat pe repede înainte în Parlament

Premierul Mihai Tudose a transmis luni Parlamentului propunerea sa privind șefia acestei instituții, nominalizându-l pe Sorin Grindeanu, omul acuzat de Liviu Dragnea în urmă cu câteva luni că ar fi „omul sistemului”.

 

„În data de 20 octombrie 2017, domnul Adrian Diță și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații. În temeiul prevederilor art. 11 alin. 1 și alin. 3 din OUG nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, cu modificările și completările ulterioare, vă transmitem nominalizarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în vederea numirii în funcția de președinte al Autorității, pentru perioada rămasă a mandatului de 6 ani început în data de 11 mai 2017”, se arată în documentul transmis de Tudose la Parlament.

 

După audiere, raportul comun al celor două comisii va fi supus votului plenului Parlamentului, Legislativul urmând să voteze noul președinte al ANCOM.

 

 

Articolul integral în REALITATEA.NET.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed