Igaş promite absolvenţilor Academiei de Poliţie că vor fi angajaţi imediat în structurile MAI

0

„După ce vor termina facultatea sau şcoala de subofiţeri, dacă ne referim la subofiţeri, vor fi angajaţi imediat în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor. În plus, statutul poliţistului este într-o formă finală şi va fi promovat în perioada imediat următoare în Guvern şi, ulterior, în Parlament. De asemenea, când va fi publicat în Monitorul Oficial statutul poliţistului, deja avem pregătit ghidul carierei şi fiecare absolvent va şti cu exactitate care sunt paşii în evoluţia ulterioară”, a declarat Traian Igaş.

 

Acesta a participat, marţi, la festivitatea de depunere a Jurământului Militar de către studenţii anului I din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

 

Cei 551 de studenţi declaraţi admişi anul acesta la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, la cele trei Facultăţi – Poliţie, Pompieri şi Arhivistică – au desfăşurat un program dedicat festivităţii depunerii Jurământului Militar, care a inclus salutarea Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional, defilarea subunităţilor şi exerciţii demonstrative.