Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi24, că Guvernul nu are în vedere majorarea TVA-ului sau a altor taxe în anul viitor. Premierul a subliniat că obiectivul principal rămâne menținerea echilibrelor bugetare, printr-un control mai strict al cheltuielilor și o prioritizare a investițiilor.
Ilie Bolojan pune accent pe reducerea cheltuielilor și echilibru bugetar
„Taxa pe valoare adăugată nu va crește și nici alte taxe. Dar pentru asta trebuie să ne menținem echilibrele bugetare”, a afirmat premierul. Acesta a explicat că România nu poate corecta un deficit de aproximativ 30 de miliarde de lei doar prin creșterea veniturilor, fiind nevoie de o combinație între reducerea cheltuielilor și eșalonarea investițiilor deja contractate.
Ilie Bolojan a exemplificat cu situația de la Ministerul Transporturilor, unde s-au semnat contracte de 19,5 miliarde de euro, deși fondurile disponibile prin PNRR sunt de doar 5,5 miliarde.
„Am supracontractat investițiile. Dacă nu scădem cheltuielile și nu ținem deficitul sub control, riscăm să intrăm într-o zonă de incapacitate de plată”, a avertizat el.






