Președintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat că trebuie respectată decizia Curții Constituționale cu privire la candidatura lui Călin Georgescu.
Ilie Bolojan susține că decizia CCR în cazul lui Georgescu trebuie respectată. „Un nou început din mai”
„Cred că avem o decizie a Curții Constituționale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine într-un stat. În condiții, sigur, ideale, este bine ca oricine dorește să candideze să poată candida, în așa fel încât cetățenii să poată să aleagă pe cine doresc. Mai avem o zi de depunere a candidaturilor. Sper ca toți cei care doresc să candideze și respectă toate condițiile își vor depune candidatura, în așa fel încât în următoarele două luni, organizând corect, transparent alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentare de programe, în așa fel încât românii să poată să își aleagă liber președintele și să avem un nou început din luna mai”,a precizat Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Cotroceni, conform Agerpres.





