„Trebuie să menţinem acest trend (n.r. – creşterea producţiei). Din fericire, există cerere în piaţă. Sper ca sectorul să nu fie afectat din cauză că, fie nu sunt bani pentru compensarea pierderilor suplimentare (n.r. – cheltuieli suplimentare şi pierderi de venit) de pe urma aplicării măsurilor europene de bunăstare la păsări, fie că piaţa nu mai poate absorbi din cauza reducerii puterii de cumpărare”, a spus Van.
Potrivit preşedintelui UCPR, producătorii vând în prezent la poarta fermei kilogramul de carne de pasare în carcasă cu 7,21 lei fără TVA/kilogram, în condiţiile în care acesta se comercializa în 2010, an în care producătorii au fost puternic afectaţi de criza financiară, cu 6 lei fără TVA/kilogram.
În 2011, piaţa românească a produselor avicole a atins valoarea de 1,1 miliarde de euro, acelaşi nivel ca în anul 2009.
La sfârşitul anului trecut, ministrul agriculturii de la aceea vreme Valeriu Tabara declara că, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2012, crescătorii de păsări vor primi ajutoare de stat în valoare de 46 de milioane de euro „pentru bunăstarea păsărilor”, măsură menită să îndeplinească normele europene.
În această privinţă, preşedintele UCPR a declarat că, până în prezent, nu s-a alocat niciun ajutor.
„Nu s-a alocat încă nici un ban (n.r. – ajutor de stat pentru bunăstarea păsărilor). Aici este o problemă. Pentru bunăstarea păsărilor cu normele europene, crescătorii de păsări au, în ghilimele fiind spus, un fel de contract cu Ministerul Agriculturii. Crescătorii de păsări aplică măsurile de bunăstare europene suplimentare, fac cheltuieli suplimentare, pierd şi din venit prin aplicarea acestor măsuri, iar ministerul compensează aceste pierderi prin ajutoare de stat.
Din păcate, până acum nu avem decât două trimestre acoperite. Avem nevoie de sprijinul Ministerului pentru a ne compensa pierderile pentru trimestrul trei şi trimestrul patru. Producătorul nu se poate retrage din program, el face cheltuieli în continuare, iar Ministerul trebuie să suporte aceste cheltuieli suplimentare. Există o convenţie. Crescătorii de pui să aplice măsurile de bunăstare, agreate de Uniunea Europeană, şi Ministerul să compenseze pierderile de venit şi cheltuielile suplimentare”, a adăugat Van.
În ceea ce priveşte o posibilă majorare în toamna a preţului la produsele din carne de pui, pe fondul recoltei agricole scăzute din acest an, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România a declarat că este greu de estimat încă de pe acum.
„Aşteptăm să vedem dacă piaţa cerealelor se va aşeza. În prezent, este un pic de emoţie în piaţă. Din cauza secetei, producţia de cereale a avut de suferit (…) Mie mi se pare că, în acest moment, este o exagerare în piaţa cerealelor în ceea ce priveşte preţurile. Sunt absolut convins că nu acesta va fi preţul final (n.r. – la cereale). Acesta va coborî pentru că mai trebuie să aibă şi cine să cumpere. Însă, dacă preţurile la cereale vor continua să crească, ele vor fi preluate în costuri. Deocamdată nu puteam vorbi despre o eventuală creştere a preţului cărnii de pui, deoarece în sectorul avicol efectele se văd abia în două-trei luni. În prezent, sectorul avicol merge bine, iar producţia a crescut, comparativ cu anul trecut, cu circa 10%. Avem producţie suficientă”, a conchis Ilie Van.













