Citeşte aici comunicatul
Anunţul a fost confirmat astăzi, printr-un comunicat de presă, de către dezvoltatorul imobiliar. Conducerea Impact a anunţat că firma are o situaţie financiară solidă şi că diferendul în justiţie nu îşi are rost. Mai mult, Romconstruct ar avea datorii de 16 milioane de lei către Impact. Potrivit comunicatului de presă emis de dezvoltator, Romconstruct este un fost subcontractant ale carui contracte au fost reziliate din cauza nerespectarii prevederilor contractuale. Impact a anunţat ca va contesta decizia Tribunalului Bucureşti.
"Compania îşi continuă activitatea, are lichidităţi în conturi. Vom contesta decizia Tribunalului de a aproba insolvenţa. Decizia nu este definitivă şi există posibilitatea recursului. Titlurile Impact vor fi suspendate de la tranzacţionare la BVB până la rezolvarea situaţiei. La ora 12 va avea loc o conferinţă de presă în care vom da mai multe detalii", a declarat la The Money Channel acţionarul majoritar Impact, Dan Ioan Popp.
Tribunalul a acceptat cererea Romconstruct de intrare în insolvenţă a companiei Impact. Dan Ioan Popp spune că n-are datorii (VIDEO)
Publicat la 12.07.2010, 06:19:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
