Introducerea cotei unice de impozitare de 16% a fost, de departe, una dintre cele mai bune măsuri fiscale luate după 1989. Reglementarea ei unitară, alături de celelate impozite, într-un singur text de lege (Codul fiscal) a fost de asemenea cât se poate de utilă și binevenită.
Cu toate acestea, legislația fiscală aferentă impozitului pe profit este în continuare complicată, conținând reglementări ambigue, o mulțime de excepții și norme de aplicare prea puțin coerente.
Mai mult decât atât, consultantul fiscal George Niculescu atrage atenția că, din cauza prevederilor fiscale introduse în ultimii ani, firmele plătesc doar teoretic un impozit pe profit de 16%.
„Am încercat să vedem în ce măsură există această cotă unică de 16%, căutând prin Codul fiscal aplicarea acesteia. Am citit că, în ceea ce privește impozitul pe profit, firmele din România plătesc 16% impozit. Da, am înțeles asta, dar între timp cheltuielile nedeductibilie sau deductibile limitat (vezi benzina, leasing etc.) s-au modificat, astfel încât cota s-a transformat din 16% în aproximativ 22%, subtil și fără prea mari bătăi de cap (parcă era 25% dacă îmi amintesc eu bine înainte de 2007)”, scria George Niculescu, la mijlocul lunii iulie, într-un articol publicat pe pagina sa de Linkedin.
Tendința a fost remarcată, înca din 2009, și de consultanții fiscali de la Deloitte, care apreciau într-un raport din acel an, că lărgirea bazei de impunere atrage în mod direct creșterea ratei efective de impozitare.
„Un calcul simplu arată că ajustarea profitului contabil prin neacordarea deductibilității unui număr semnificativ de cheltuieli poate modifica cota efectivă la aproximativ 20-25%”, precizau specialiștii Deloitte în raportul amintit, întocmit pe baza părerilor a 130 de directori financiari și experți fiscali vizavi de funcționarea sistemului fiscal.