Începe construcția celui de-al doilea lot de pe Autostrada Pitești-Sibiu

Ministerul Tranporturilor a emis autorizația de construire pentru lotul 5 din Autostrada A1 Sibiu-Pitești, dintre Pitești și Curtea de Argeș, cu o lungime de 30 de kilometri, a anunțat ministrul de resort, Cătălin Drulă. 

„Lucrările pot începe la Autostrada A1 Pitești – Curtea de Argeș. Tocmai ce am emis autorizația de construire pentru lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești. Este vorba de un tronson între Curtea de Argeș și Pitești, lung de 30 de km”, a scris pe Facebook Drulă.
Constructorul a început mobilizarea și va demara lucrările în perioada următoare, potrivit lui.

Proiect de 1,7 miliarde de lei

Proiectul este unul amplu, care valorează 1,7 miliarde de lei și cuprinde:
  • 13 poduri;
  • 3 pasaje;
  • un viaduct;
  • 3 noduri rutiere la Curtea de Argeș, Băiculești și Bascov;
  • 2 spații de servicii, câte unul pe fiecare sens, care vor fi amenajare modern;
  • 2 parcări de scurtă durată, de-o parte și de alta a drumului;
  • 2 centre de coordonare și întreținere, la Bascov și la Curtea de Argeș.

Citește și: Cătălin Drulă anunţă în versuri deschiderea unui centru de vaccinare în Gara de Nord: ”Hai cu mic, cu mare/ În gară, la vaccinare” / Ministrul afirmă că este ”simplu, comod, în drum către orice destinaţie”

Constructorul acestui segment este compania italiană Astaldi. Contractul a fost semnat în mai 2020, iar valoarea estimată în procedura de achiziția a fost de 1,8 miliarde de lei, cu 100 milioane de lei peste valoarea contractului.

Primul lot va fi gata în 2022

Pitești-Curtea de Argeș este al doilea lot de pe Pitești-Sibiu ce intre în faza de construcție după ce Sibiu-Boița, în lungime de 13 kilometri, este deja în execuția, iar constructorul este PORR din Austria. Se preconizează că acest prim lot va fi deschis circulației la finele anului 2022.

Mai rămân în discuție loturile grele ale Pitești-Sibiu, cele care vor tăia munții – Lot 2 Boiţa – Cornetu – 31 km, Lot 3 Cornetu – Tigveni – 37 km şi Lot 4 Tigveni – Curtea de Argeş – 10 km. Deocamdate acestea sunt în evaluare și reevaluare. ) sunt în evaluare sau reevaluare.

Proiectul pentru A 1 Sibiu – Piteşti cuprinde şi Lotul 6, o legătură de 23 km între autostradă (zona Tigveni – Argeş) şi Municipiul Râmnicu Vâlcea, precum şi modernizarea DN 73 C pe o distanţă de aproximativ 25 de kilometri. Termenul estimat pentru semnarea contractului de proiectare este luna septembrie.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed