Începe ”Insula de 1 milion”, emisiunea cu cel mai mare premiu pus la bătaie de o televiziune în România

0

Începe ”Insula de 1 milion”, una dintre cele mai scumpe producții de televiziune. Emisiunea cu care Kanal D vrea să dea lovitura pe piața reality show-urilor din evantaiul posturilor TV de la noi.

Nu mai puțin de 50 de concurenți au ajuns deja în Republica Dominicană pentru a lua startul show-ului. Sâmbătă (16 martie) și duminică, de la ora 21.00, ambițioșii concurenți, de profesii și cu vârste diferite, vor intra sub semnul competiei. Fiecare va avea câte o brățară cu credit, element cheie în concurs.

Prietenia și abilitatea de a lega alianțe îi vor ajuta pe concurenți să ajungă cât mai departe în concurs. Simbolul prieteniei poate deveni măr al discordiei, cel mai râvnit accesoriu de pe insulă generând lupte intense și strategii uimitoare. Fiecare concurent va intra în posesia unei brățări în valoare de 20.000 de lei (brățările celor 50 de concurenți valorând împreună 1.000.000 de lei -n.r.), miza uriașă pusă în joc. Obiectivul fiecărui concurent va fi acela de a aduna cât mai multe brățări pe parcursul competiției. Credite pe care le moștenesc de la cei care sunt nevoiți să părăsescă insula.

Începe ”Insula de 1 milion”, emisiunea cu cel mai mare premiu din istoria concursurilor de televiziune de la noi

Cei 50 de concureți se vor grupa pe trei tabere -Nordicii, Sudicii și Vesticii-, denumiri date în funcție de stabilirea lor pe insula.
„Provocarea cea mai mare este să rămâi om acolo unde domnește legea junglei. 50 de concurenți ajung pe o insulă, în mijlocul naturii luxuriante, locul unde sunt complet izolați și unde sunt nevoiți să își construiască propriile reguli de la zero. Miza uriașă, presiunea competiției, lipsurile de tot felul vor scoate la suprafață și ce este mai bun, dar și ce este mai rău din fiecare. Depinde doar de ei să rămână autentici, să fie buni, să rămână oameni!”, a spus Cosmin Cernat, fostul jurnalist sportiv care va prezenta ”Insula de 1 milion”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.