Indicatorii macro pe care ar putea fi construit bugetul

0

Mediul de business aşteaptă în continuare bugetul, proiectul urmând să fie finalizat cel mai devreme în decembrie.  Menţinerea cotei reduse de CAS şi anul viitor, formula cu care va fi calculată valoarea accizelor, noile reguli privind redevenţele sunt câteva incertitudini fiscal-bugetare, iar riscul de a vedea noi taxe sau impozite majorate anul viitor persistă.

 

Marea problemă este însă acoperirea golului de venituri estimat de Consiliul Fiscal la 15-17 mld. lei, care provine atât din reducerea deficitului bugetar, cât şi din măsurile legislative electorale. Doar efortul bugetar pentru menţinerea scăderii CAS cu cinci puncte procentuale este de aproximativ 5 mld. lei.

 

Rămâne de văzut cu ce soluţii va veni Mi­nisterul Finanţelor. Va fi negociată o nouă ţintă mai mare de deficit cu FMI şi CE? Vor fi majorate taxele? Vor fi ajustate cheltuielile? Sunt în-tre­bări la care nu există deocamdată un răspuns.

 

Elementul esenţial pentru buget este o prognoză cât mai corectă pentru creşterea economică. În acest moment, Comisia de Prognoză vede un plus de 2,5%, cifră care trebuie validată de FMI şi, mai ales, de Comisia Europeană. Iar deficitul bugetar ar urma să fie redus la 1,4% din PIB. Comi­sia Europeană estimează însă pentru anul viitor un deficit al bugetului consolidat de 2,8% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.