Inflaţia core în Spania a trecut pe minus pentru prima oară în istorie

0

Rata anuală a inflaţiei core din Spania a scăzut cu 0,1% în aprilie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată datele publicate de institutul de statistică de la Madrid. Această inflaţie exclude preţurile volatile la energie şi bunurile alimentare proaspete.

Cele mai mari reduceri de preţ au venit în sectoarele băuturilor non-alcoolice şi alimentelor procesate.

Faţă de luna precedentă, inflaţia core s-a redus cu 3% în aprilie. Este pentru prima oară în istorie când acest indicator trece pe minus în Spania în ritm anual.

Specialiştii străini atrag atenţia că fenomenul s-ar putea transforma într-o perioadă de deflaţie, adică scăderi generalizate de preţuri în economie, generate de consumul extrem de scăzut.

Spania, a cincea economie ca mărime din zona euro, abia a ieşit dintr-o recesiune de aproape doi ani, aşadar deflaţia este ultimul lucru de care ar avea nevoie. În plus, şomajul este aproape 20%, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană.

Presiuni pe preţuri, dar şi pe activitatea economică a Spaniei, vor veni în următoarea perioadă şi din partea măsurilor de austeritate anunţate de executivul de la Madrid, în încercarea de a reduce deficitul bugetar de peste 11% din PIB.