INS: În luna ianuarie 2024, preţurile producţiei industriale pe total au scăzut cu 6%, comparativ cu luna ianuarie 2023

0

”În luna ianuarie 2024, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 0,1% faţă de luna decembrie 2023. În luna ianuarie 2024, comparativ cu luna ianuarie 2023, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 6%”, arată datele INS.

Industria extractivă s-a ieftinit în ianuarie 2024 cu 9,02% faţă de ianuarie 2023 şi cu 0,83% faţă de decembrie 2023. La această categorie, cel mai mult s-a ieftinit extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 16,98%, în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, şi cu 1,91% faţă de decembrie 2023. Activităţile de servicii anexe extracţiei s-au scumpit cu 12,11%, în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, şi cu 1,35% faţă de decembrie 2023.

Industria prelucrătoare s-a scumpit cu 0,13% în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, şi cu 1,02% faţă de decembrie 2023. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 24,49%, în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, la fel şi repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor. Cel mai mult s-a ieftinit fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, cu 26,78% în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023 şi cu 0,02% faţă de decembrie 2023.

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat s-a ieftinit, în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, cu 18,27%, şi cu 2,75% faţă de decembrie 2023.

Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare s-au scumpit cu 12,34%, în ianuarie 2024, faţă de ianuarie 2023, şi cu 3,30% faţă de decembrie 2023.