Instructorul auto care a reuşit să-i OBLIGE pe administratorii unui drum naţional să marcheze şoseaua

Daniel Bulcu, un bistriţean de 41 de ani, a reuşit ceea ce nu au putut face autorităţile locale din Bistriţa în ultimele luni. Acesta a derminat firma Vesta Investment, care desfăşoară lucrări de întreţinere pe DN17, să marcheze provizoriu drumul.

 

DN17 face legătura între judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava. Lucrările au început în urmă cu câteva luni bune şi s-au desfăşurat pe toată lungimea drumului naţional.

 

Cu toate acestea, firma care efectua aceste lucrări de întreţinere a omis să marcheze provizoriu drumul. Aşa se face că drumul naţional 17 arăta ca o bandă uriaşă. Nimeni nu ştia exact unde începe un sens de mers şi unde se termină, unde încep benzile de urgenţă şi unde ar trebui să se poziţioneze atunci când voiau să între pe un alt drum de legătură.

 

Daniel Bulcu, instructor auto de meserie, a făcut sesizări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud în 31 august. A cerut să se ia măsuri împotriva drumarului care practic punea viaţa şoferilor în pericol.

 

„Nu are cum să rămână aşa. Atât am să trimit sesizări până când se rezolvă această problemă. Dacă aţi condus noaptea pe ruta Cluj-Bistriţa atunci aţi putut observa că în unele zone unde nu există iluminat public, nu se vede marginea drumului. Să nu mai zic că mulţi nu ştiu să se încadreze în asemenea situaţii, adică pe marginea din dreapta drumului, deoarece nu ştii exact care este axul drumului”, explică Daniel Bulcu.

 

mai multe, pe adevarul.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed