x


  • EUR
    4.8586
    USD
    4.0908
string(16) "instant-articles"

Înțelegerea care salvează METROREX

Metrorex a ajuns la o înțelegere cu compania Alstom pentru mentenanța trenurilor pe timp de un an.

Autor: Mihai Voican | Sursa: G4MEDIA | Publicat: 30.12.2019, 13:44

Operatorul metroului din București și compania Alstom au încheiat un acord privind asigurarea mentenanței garniturilor de tren în anul 2020. Valoarea contractului este între 174 și 192 de milioane de lei, în funcție de kilometrii efectuați.

 

Pe de altă parte, efectuarea în 2020 a mentenanței de către Alstom România este condiționată de către plata datoriei pe care Metrorex o are pentru serviciile prestate până acum de către companie.

 

Actualul contract expiră peste două zile, iar circulația metroului era pusă sub semnul întrebării în condițiile în care Metrorex nu lansase licitația pentru mentenanță în 2020.

 

„Contractul de mentenanță expiră la 31 decembrie. Ăsta este un fapt. Și tot un fapt este și că Metrorex ne datorează banii pe un an de zile. Nu suntem plătiți din decembrie anul trecut. Dacă facem un calcul ajungem la aproape 150 de milioane de lei”, a declarat Gabriel Stanciu, directorul general al Alstom Transport România, la o întâlnire cu presa.

 

Nu este prima oară când firma care asigură mentenanța trenurilor de metrou se plânge de faptul că Metrorex nu-i plătește serviciile. A mai făcut-o și în septembrie. Atunci compania de stat promitea să-și achite întreaga datorie până la finalul acestui an, lucru care nu s-a întâmplat.

 

„Din restanțele de atunci, care erau de 132 de milioane de lei, s-au plătit 25 de milioane de lei. Între timp au mai trecut trei luni de mentenanță. Iar de când am început noi să vorbim și până când vom termina probabil că se vor mai strânge 500-600 de mii de lei, pentru că oamenii își fac și acum treaba în cele patru depouri”, a adăugat Gabriel Stanciu.

 

Așa că șeful Alstom nu mai crede în promisiuni și, ca să accepte propunerea Metrorex de a asigura mentenanța trenurilor de metrou și anul viitor, a cerut achitarea întregii datorii sau prezentarea de către compania de stat a unei scrisori de garanție bancară.

 

„Semnăm pe un an de zile cu condiția expresă a plății datoriei. Eu nu pot să semnez un contract nou decât dacă datoria veche este securizată. (…) Nu putem să lucrăm la infinit fără a fi plătiți şi am spus lucrul ăsta de foarte multă vreme”, a precizat acesta.

 

Alstom se ocupă de mentenanța trenurilor de metrou din 2004 încoace în baza unui contract cu o valoare totală de circa 240 de milioane de euro. Deși actualul contract expiră pe 31 decembrie 2019, Metrorex nu a lansat deocamdată licitația pentru un contract nou, ci a invitat Alstom să depună ofertă în cadrul procedurii de atribuire a contractului de mentenanță a ramelor de metrou pe o perioadă de un an de zile începând cu 1 ianuarie 2020. Regia de stat estima în octombrie, când și-a manifestat prima oară intenția de a continua contractul cu Alstom și anul viitor că în 2020 va achita pentru întreținerea trenurilor între 179 și 206 milioane lei.

 

Pe 19 decembrie, Metrorex a recunoscut că are o datorie la Alstom și a anunțat că vrea să negocieze prelungirea actualului contract și în 2020.

 

”Metrorex a transmis către Alstom Transport S.A., invitația pentru a depune o ofertă în cadrul procedurii de atribuire a prestării serviciilor de mentenanță a materialului rulant aferent transportului cu metroul, pe o perioadă estimată de 1 an (începând cu 01.01.2020 până la finalizarea unei proceduri competitive). Alstom Transport S.A. a răspuns invitației și a depus oferta în termenul solicitat, iar la acest moment sunt în derulare negocieri pe marginea ofertei depuse în vederea stabilirii condițiilor pentru semnarea contractului”, se arăta într-un comunicat al Metrorex.