1. PIB va cotinua să scadă şi în acest an, cu 3%, ceea ce conduce la o contracţie economică reală în anii 2009-2010 de peste 10% din PIB.
2. Deficitul bugetar al anului 2010 riscă să ajungă la 10% din PIB. Deficitul administraţiei centrale din primele cinci luni, de 20 de miliarde de lei, este mai mare decât deficitul similar aferent întregului an 2008.
3. Inflaţia se întoarce la nivelurile de la începutul deceniului. Ţinta de 8%, este o grea lovitură pentru bugetele familiilor.
4. Investiţiile străine scad dramatic. În anul 2008, investiţiile străine directe au fost de 9,5 mld. euro, în 2009 de 4,9 mld. euro iar in 2010 abia dacă vor atinge 3 mld. euro.
5. Datoria publică a ajuns deja la 180 miliarde de lei, faţă de previziunile Ministerului Finantelor Publice care indicau acest nivel pentru sfârşitul anului. Până la sfârşitul anului ea va depasi binişor 200 mld. lei, adică in doi ani se va acumula o datorie cât în toţi ceilalţi optsprezece ai tranzitiei.
6. Ocuparea este cea mai redusă din ultima jumătate de secol! Numărul salariaţilor a coborât în februarie la 4,29 milioane riscand, după noile valuri de disponibilizări, să scadă la sub 4 milioane până la începutul anului viitor.
7. Veniturile reale ale bugetarilor vor scădea în acest an cu 33%. Cumulat, pe cei doi ani, veniturile din salarii şi pensii, pe întreaga economie naţională, vor scadea între 15-20%, în timp ce veniturile bugetarilor vor scădea cu 40%.
Apocalipsa după Vosganian: cele şapte nenorociri ale anului 2010
Publicat la 15.07.2010, 11:01:12
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 9 octombrie 2026: Piața îți testează convingerile, nu inteligența

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
