E vorba, mai precis, de un catalog în care va fi înscris randamentul anual oferit până acum de operele a peste 1.000 de artişti români - acesta ar fi aşa-numitul index principal Artmark, care ia în calcul vânzările publice din ultimii ani. Şi mai sunt alţi trei indici. Artmark Conservator, de pildă, duce cu gândul la indicele Dow Jones, care e calculat pe baza unui portofoliu de companii americane majore, de la Coca-Cola la Intel sau IBM.
Artmark Invest, la rândul lui, seamănă - în privinţa logicii după care e întocmit - cu indicele pieţei secundare NASDAQ, pe care sunt listate companii mai mici, dar cu o creştere anuală mai mare. “Dacă IBM este (echivalentul lui - n.r.) Picasso", spune Plăpcianu, nu trebuie ignorat faptul că "pe piaţă există multe companii mici de soft, de exemplu, care cresc foarte repede". Şi mai există şi Artmark Lichid, un indice care-i va interesa în principal pe cei care vor să facă tranzacţii cu artă pe termen scurt. Pe larg în MONEY EXPRESS.
Cum se cotează un centimetru pătrat de artă?
Publicat la 02.11.2009, 20:54:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
