Ajutoarele de mâncare pentru Haiti trebuiesc reduse, pentru ca ţara zguduită recent de un cutremur devastator să îşi poată pune pe picioare producţia internă şi piaţa locurilor de muncă, a fost mesajul transmis de preşedintele Rene Preval, citat de AFP.
Companii precum Scooter Store şi DreamWorks au raportat creşterea numărului de locuri de muncă şi par a continua să angajeze. Citeşte pe CNN Money care este topul companiilor care angajează în SUA.
Filmul 3D "Alice în Ţara Minunilor", de Tim Burton, a obţinut încasări de 210,3 milioane de dolari în box office-ul internaţional, de vineri până duminică, devenind în SUA pelicula cu cele mai mari încasări în primele trei zile lucrătoare de la lansare şi care nu face parte dintr-o serie, scrie CNN Money.
Prudential, asigurătorului de viaţă din Regatul Unit, planuieşte să se listeze pe bursa din Hong Kong, ca o mişcare surpriză prin care speră că va încuraja investitorii locali să cumpăre acţiuni care să sprijine tranzacţia de 35.5 miliarde de dolari stabilită pentru afacerile asiatice ale AIG, scrie Financial Times.
Revista presei internaționale 9.03.2010 - Top 10 companii americane care vor face angajări anul acesta
Publicat la 09.03.2010, 07:39:48
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
