Întrebarea lui MOISE GURAN: ”Cresc prețurile. Păi, e bine?”

Ai simțit și tu? Normaaal c-ai simțit! Păi n-am simțit noi? Nu ți-a făcut nevasta listă de cumpărături pe spatele declarației de umblare? Măcar atâta beneficiu să avem și noi de la declarația aia! De două luni de când fac săptămânal aprovizionarea familiei nici n-am mai schimbat lista de pe verso, am schimbat doar data de pe declarație. Am învățat pe de rost așezarea produselor pe rafturile aceluiași magazin, am aflat ce e mascarpone și am contribuit mai fidel ca un acționar la încasările unei firme de vinuri (din Moldova) și a uneia de bere din Danemarca (probably) – chestie de sughițuri în aprovizionare dar și de opțiuni limitate. Partea bună e că, neatent la prețuri din fire, dar cumpărând mai mereu cam aceleași lucruri, mi-a fost imposibil să nu remarc o creștere cam de 30% a sumei de pe bonul (de un metru) de la casa de marcat.

 

N-a fost doar la noi, alimentele s-au scumpit în toată lumea. În America și în Europa, la fel ca în România, mâncarea s-a scumpit cu 1-2 procente, pe medie, de la începutul pandemiei, iar la englezi s-a scumpit băutura. Oficial. Neoficial, fiecare a simțit altfel scumpirile, în funcție de obiceiurile sale de consum, influențate și acelea de închiderea granițelor și de dificultățile de aprovizionare. Doar ca exemplu zic – acum că am constat că ne iese pizza mai bună cu făină ungurească, că o perioadă a dispărut inexblicabil cea românească, eu ce mă fac? ? Mă cert cu nevasta sau vând Ardealul, hă?

 

Oficiul britanic de statistică, probabil cel mai cinstit din lume, a făcut o raportare specială în care a menționat și faptul că prețurile unor produse nu au putut fi incluse în statistică pentru că pur și simplu acestea au dispărut de pe piață, dar și că măsurarea prețurilor în market e așa și așa, în condițiile în care mâncarea cu delivery, s-a și scumpit mai mult și a și crescut ca pondere în consum.

 

Pe lângă problemele de aprovizionare (reglate oarecum între timp) doi mari factori au mai bulversat piața alimentară europeană în această perioadă – gătitul acasă și criza de muncitori sezonieri.

 

Articolul integral pe MOISE.RO

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed