Iohannis: Este nevoie de încă destul de multe măsuri pentru a avea siguranţa că în România nu vom avea o criză alimentară, în special, că nu vom avea creşteri peste măsură la preţurile pentru alimente

Iohannis a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă el consideră că măsurile luate de către Guvern până în prezent pentru prevenirea unei crize alimentare sunt bune şi ce crede că ar putea fi îmbunătăţit.

„Măsurile luate până acum sunt primele măsuri, ele sunt în regulă, dar sunt încă insuficiente. Este nevoie de încă destul de multe măsuri pentru a avea siguranţa că în România nu vom avea o criză alimentară, în special, că nu vom avea creşteri peste măsură la preţurile pentru alimente. Şi am discutat cu premierul aceste chestiuni, există o preocupare serioasă pentru aceste chestiuni şi în perioada următoare vor veni noi măsuri care evident vor sprijini producţia şi, pe de altă parte, vor crea anumite rezerve care pot fi folosite atunci când situaţia se complică”, a transmis preşedintele Iohannis.

Întrebat dacă nu avem depozite suficiente pentru a stoca alimentele şi dacă a discutat cu premierul despre acet lucru, Iohannis a răspuns: „Depozite avem, înauntru este încă puţin”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed