Iohannis își face cadou de ziua lui un nou guvern. Azi încep consultările la Cotroceni

0

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat astăzi, când împlinește 64 de ani, partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru după demisia lui Nicolae Ciucă, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Programul consultărilor arată că liberalii și pesediștii au fost chemați împreună la consultări, în vreme ce UDMR a fost convocat separat. Asta în condițiile în care cele trei partide fac parte din aceeași Coaliție, dar nu se înțeleg cu formațiunea lui Kelemen Hunor la împărțirea posturilor în noul Guvern.

Programul consultărilor

Ora 12:00:

– Partidul Social Democrat (PSD);

– Partidul Național Liberal (PNL);

– Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Ora 12:30 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

Ora 13:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Luni, Iohannis a luat act de demisia premierului Nicolae Ciucă şi a semnat decretul prin care ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preia, interimar, atribuţiile de prim-ministru.

Preşedintele l-a primit pe Nicolae Ciucă, luni, la Palatul Cotroceni, iar acesta şi-a înaintat oficial demisia din funcţia de şef al Guvernului.

Conform protocolului dintre PNL şi PSD, conducerea Executivului ar urma să fie preluată de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.