Irakul a invitat duminică companiile străine să liciteze pentru contracte de explorare şi dezvoltare a rezervelor de gaze naturale în 11 blocuri noi

0

Opt blocuri sunt situate în vestul provinciei Anbar, unul în oraşul nordic Mosul şi alte două sunt situate de-a lungul graniţelor provinciei, inclusiv unul între regiunea Anbar cu Mosul şi altul lângă oraşul Naja, din sudul Irakului, a anunţat Ministerul Petrolului.

Ministerul petrolului din Irak a încheiat pregătirile pentru lansarea unei a şasea runde de licitaţie pentru a scoate la licitaţie blocurile de gaze, a spus instituţia, fără a stabili o dată pentru procesul de licitaţie.

Irakul, al doilea cel mai mare producătorcde petrol al OPEC după Arabia Saudită, arde o mare parte din propriul gaz, extras împreună cu ţiţeiul din zăcămintele sale, deoarece nu are facilităţi pentru a-l procesa în combustibil şi, în schimb, foloseşte importurile de energie iraniană pentru a genera electricitate. Bagdadul a fost sub presiunea Statelor Unite pentru a-şi reduce dependenţa de importurile de gaze din Iran.