Irakul se aşteaptă la un acord pentru reluarea producţiei de petrol în Kurdistanul semiautonom

0

Abdel-Ghani a declarat în timpul unei vizite la Erbil, capitala Kurdistanului semiautonom al Irakului, că Irakul a ajuns la ”o înţelegere” cu Turcia în legătură cu reluarea exporturilor de petrol din nord prin conducta Irak-Turcia.

Turcia a oprit exporturi nordice prin conducta Irak-Turcia, de 450.000 de barili pe zi (bpd), din 25 martie, după o hotărâre de arbitraj a Camerei Internaţionale de Comerţ (ICC).

ICC a ordonat Ankarei să plătească Bagdadului daune de aproximativ 1,5 miliarde de dolari pentru exporturile neautorizate ale KRG din perioada 2014 şi 2018.

Abdel-Ghani şi înalţi oficiali federali ai petrolului au început duminică întâlniri cu Ministerul Resurselor Naturale al KRG şi înalţi oficiali kurzi din domeniul energiei, pentru a discuta chestiunea.

”Scopul acestei întâlniri este de a rezolva toate problemele, pentru a facilita reluarea producţiei şi exporturilor de petrol. Primul pas este să ajungem la un acord cu regiunea şi companiile privind ajustarea contractelor existente pentru a fi în concordanţă cu constituţia Irakului. Am putea ajunge la un acord în trei zile”, a declarat Abdel-Ghani reporterilor, la Erbil.

Oficiali petrolieri guvernamentali irakieni s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Industriei Petrolului din Kurdistan (APIKUR) pentru a discuta despre reluarea fluxurilor către Turcia.

Membrii APIKUR includ companii internaţionale de petrol şi gaze care au un interes direct sau indirect în contractele de petrol sau gaze din amonte din regiunea Kurdistan a Irakului, dintre care multe au fost nevoite să oprească producţia din cauza închiderii conductei.