Între 1990 şi 1992 capitalurile străine ne-au ocolit. Apoi, Banca Naţională a încercat să finanţeze direct economia cu lei ieftini când inflaţia era una galopantă.
“În perioada ’93-’96 am încercat să finanţăm economia cu dobânzi mici, real negative, soluţie ce s-a dovedit a nu fi sustenabilă”, spune Isărescu.
Vremuri mai bune au fost cele din 2000 şi 2004, spune guvernatorul, când intrările de capital străin au fost moderate şi politicile macroeconomice au fost corecte. “Perioada în care am controlat cel mai bine intrările de capital a fost 2000 – 2004 (…) Atunci mix-ul de politici macroeconomice a fost unul bun”.
Apoi din 2005 până în 2008 am avut o intrări masive de capitaluri străine – în jurul a 15 miliarde de euro pe an, aproape o triplare faţă de perioada precedentă. În 2006, ca urmare a cerinţelor UE, BNR a deschis contul de capital, astfel că banii străinilor, speculativi sau nu, au putut intra nestingheriţi în economie.
Perioada de boom corespunde unor politici macroeconomie prociclice, spune guvernatorul, în care deficitul structural a sărit de la 3% la 4 până la 9%.
„În perioada 2006-2008 am auzit această vorbă. Dacă avem deficite fiscale mici, de ce vine Banca naţională şi se bagă peste politicile noastre. Cred că trebuia să ne uităm la deficitul structural. Ai creşteri economice de 7-8% când tu ai potenţial pentru doar 5%. Din 2006, deficitul nostru structural a fost de peste 4% şi în 2008 a ajuns aproape la 9%”, spune Isărescu.
Dezechilibrele macroeconomice au făcut ca România să fie aproape de un “sudden stop”, spune guvernatorul, după ce capitalurile străine nu au mai intrat în ţară, ori au fost retrase.
