Ioan Scurtu: Şi în anii ’30 s-a interzis cumulul salariu-pensie şi s-au trimis funcţionarii acasă în concediu neplătit, dar pensiile nu au fost tăiate
Istoricul Ioan Scurtu, specialist în istoria românilor în secolului XX, spune că restrângerea temporară a unor drepturi a fost o formulă la care au apelat şi guvernele din anii ’30. “În 1928, la putere a venit PNŢ, iar premier era Iuliu Maniu. Formaţiunea venise la conducerea ţării pe un val de popularitate, câştigase alegerile cu 78%. Lumea îşi punea mari speranţe în ţărănişti şi se spunea că după 10 noiembrie libertăţile cetăţeneşti nu vor mai fi literă moartă. Nu avea însă să fie aşa. În august 1929, a avut loc greva minerilor de la Lupeni, când s-a recurs la represiunea armată, au fost omorâţi 22 de mineri”, a declarat istoricul pentru NewsIn, evocând momentul care marchează începutul tulburărilor sociale în timpul marii depresii de la începutul secolului.
Profesorul universitar adaugă că, pentru a echilibra bugetul în anii ’30, s-a interzis cumulul salariu-pensie şi s-au trimis funcţionarii acasă în concediu neplătit, aceleaşi măsuri pe care le-a luat în zilele noastre Guvernul Boc. În 1931 şi 1932 s-au introdus curbe de sacrificiu, mai precis au fost scăzute salariile, arată Ioan Scurtu.
“În 1931, Guvernul Iorga nu a mai fost capabil să plătească salarii timp de şase luni. Tot atunci s-a interzis, ca acum, cumulul salariu-pensie. Angajaţii statului, o parte din funcţionari, inclusiv de la tribunale, au fost trimişi acasă câteva luni, iar statul le-a plătit în schimb 40% din salariu. Învăţătorii şi profesorii nu şi-au luat nici ei salariile câteva luni şi ameninţau cu greva”, mai povesteşte Scurtu.
Spre deosebire de situaţia din prezent, pensiile nu au fost afectate, adaugă el. “Atunci pensiile au fost respectate. Banii din pensii erau într-un fond imuabil. Guvernele de atunci nu s-au atins atunci de acei bani, care erau rezultatul contribuţiei lucrătorilor şi patronatului. Statul de acum ar fi trebuit să gestioneze, ca şi atunci, acei bani, nu să îi folosească şi acum să spună că nu îi mai poate înapoia pensionarilor”, opinează istoricul.
În 1933, în faţa intenţiei introducerii unei a treia curbe de sacrificiu, au avut loc greve în zona Văii Prahovei şi în Bucureşti, care au fost înăbuşite sângeros. “Ulterior, se va renunţa la introducerea unui nou val de măsuri de austeritate, lucru care demonstrează că acţiunile de protest au fost utile”, susţine profesorul.
Pe 3 februarie 1933, pe când era premier Alexandru Vaida Voievod (politician ţărănist, născut în judeţul Cluj, n.r.) se instituie starea de asediu şi cenzura. “Asta însemna că forţele de ordine puteau să aresteze pe oricine avea o atitudine ostilă statului. Cât priveşte cenzura, presa nu avea voie să pună în discuţie legile sau măsurile Guvernului. S-a dat chiar o lege de combatere a zvonurilor, iar ziariştii care scriau despre delapidarea bunurilor statului sau despre afaceri controversate erau pedepsiţi şi puteau fi chiar arestaţi”, declară istoricul Scurtu.
În plină recesiune a anilor ’30, România anunţă că nu-şi mai plăteşte datoriile către băncile străine
“Spre deosebire de liberali, care puneau în centrul acţiunii lor, sintagma <prin noi înşine>, ţărăniştii au fost adepţii politicii uşilor deschise. Ţărăniştii au permis un influx puternic de capital străin şi au încurajat contractarea unor imense împrumuturi externe. Totuşi, în urma acestor imense împrumuturi, România a ajuns în imposibilitatea de a le achita. Astfel, tot în 1933, Vaida Voievod anunţă că România respinge plata oricăror împrumuturi externe atâta timp cât statul nu deţine banii necesari stingerii datoriilor. Băncile sunt puse în faţa faptului împlinit”, mai arată profesorul de istorie.
În 1934, ajung la putere liberalii, care vin cu o nouă abordare faţă de băncile străine. Se decide plata datoriilor externe, dar acestea nu pot depăşi 7% din venitul naţional pe un an, urmând ca acest plafon să fie majorat în funcţie de posibilităţile economiei.
Ioan Scurtu spune că sistarea plăţii creanţelor către băncile străine a fost benefică pentru România în secolul trecut şi nu exclude ca o asemenea soluţie aplicată şi în prezent să dea roade. “Dacă Guvernul de acum ar fi convins că românii nu merită asemenea sacrificii, de ce să nu anunţe că nu-şi va mai plăti datoriile externe?”, se întreabă el. Chestionat dacă acum este mai rău ca atunci, istoricul a evitat un răspuns, dar a afirmat că dacă există ceva cu adevărat diferit între cele două perioade de criză este “o anumită demnitate” pe care oamenii din perioada interbelică o aveau, spre deosebire de cei de acum. “Sindicatele erau sindicate, nu făceau compromisuri, guvernanţii se preocupau de binele public”, arată acesta.
Cât despre invocarea de către Guvernul Boc a articolului 53 din Constituţie, Scurtu se declară “uluit” de argumentaţia demnitarilor români. “Este uluitor că invocă aşa ceva, asta înseamnă că au adus România într-o asemenea situaţie că ţara este neguvernabilă. Atunci când aplici nişte principii care sunt scrise pentru nişte situaţii excepţionale precum cataclismele naturale, e un vot de blam pe care Guvernul şi-l dă singur”, conchide el.
Adrian Cioroianu: În anii ’30 au fost mai puţini oameni afectaţi de curbele de sacrificiu
Istoricul Adrian Cioroianu spune că invocarea considerentelor de ordine publică şi siguranţă naţională avea o cu totul altă relevanţă în perioada interbelică. “Reprimarea grevelor de atunci a fost un episod real, chiar dacă speculat de istoriografia comunistă. Însă atunci exista pericolul concret de contaminare cu idei de sorginte bolşevică. Nu putem invoca astfel de motive pentru situaţia de astăzi”, a afirmat Adrian Cioroianu pentru NewsIn.
De asemenea, istoricul spune că nu există precedent în istoria modernă a României pentru adoptarea unor măsuri de austeritate atât de dure precum cele anunţate de Guvernul Boc, dar nu o agrează cu o comparaţie între criza din anii 30 şi cea din prezent. “Apropierea de criza economică din 1929-1933 nu mi se pare corectă pentru că nu au fost măsuri similare. Curbele de sacrificiu de atunci au fost un sacrificiu al cetăţenilor cu venituri mari sau al celor cu o slujbă stabilă la stat. Însă atunci numărul acestora era cu mult mai mic decât astăzi ca pondere în rândul populaţiei”, a spus Cioroianu.
Fostul ministru de Externe a apreciat că invocarea articolului 53 din Constituţie ca temei legal pentru reducerea veniturilor bugetare este periculoasă. “Nu mi se pare o abordare fericită. Aşa cum este articolul 53 depinde cine defineşte apărarea ordinii publice şi pericolele la adresa securităţii naţionale. Argumentul este discutabil şi chiar periculos din punct de vedere democratic. (…) Mie mi se pare o încercare de control şi de pacificare a societăţii”, a declarat el.
Ca profesor, Cioroianu s-a declarat îngrijorat de informaţiile conformă cărora se fac presiuni asupra cadrelor didactice să nu participe la mişcările greviste. “Mi se pare neliniştitor că sunt chemaţi profesorii în cancelarii să fie liniştiţi, să nu participe la proteste pentru a nu fi daţi afară”, a mai arătat Cioroianu.
Alex Mihai Stoenescu: ”Jaful” din anii ’90 a produs pagube mai mari decât în cele două războaie mondiale
“Numeroasele decretări ale stării de necesitate limitau principalele drepturi ale omului: la liberă circulaţie, dreptul de întrunire, libertatea cuvîntului (cenzura) şi legiferau dreptul autorităţii de a folosi Armata împotriva cetăţenilor turbulenţi, dreptul de a aresta fără mandat, de a viola proprietatea în scopul cercetării cauzelor”, scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu în “Istoria loviturilor de stat”, volumul III , dedicat perioadei interbelice.
“Din ce am studiat, nu au au fost afectate pensiile la criza din ’33, ci numai salariile”, a declarat acesta pentru NewsIn.
El a apreciat că invocarea de către Guvernul Boc a articolului 53 din Constituţie pentru a justifica măsura reducerii pensiilor este ”deplasată”. “Articolul 53 din Constituţie se referă la situaţii de război, la situaţii deosebite, de siguranţă naţională. Deci articolul acela nu se poate aplica decât după ce ai decretat starea de necesitate sau de război. Părerea mea ar fi că este o formulare deplasată”, a apreciat istoricul.
Potrivit lui Stoenescu, la efectele crizei economice internaţionale din zilele noastre s-au adăugat ”umflarea” aparatului birocratic din România în ultimii ani şi ”jaful” din anii ’90, ceea ce a generat situaţia actuală a economiei româneşti. Istoricul a invocat o cercetare al Institutului de Studii Economice din cadrul Academiei Române, potrivit căreia pierderile generale ale economiei din perioada 1990-1999 au fost de 253,6 miliarde de dolari, ”reprezentând o sumă mai mare decât pierderile suferite de România în primul şi al doilea Război Mondial”.
