Istoricul Magazin București se redeschide printr-un festival dedicat artei digitale! După ’89, clădirea reper a fost abandonată

0

Clădire simbol pentru Capitală, istoricul Magazin București se redeschide prin cel mai mare festival dedicat artei digitale.

Magazinul de pe I.C. Btrătianu colt cu Lipscani deschis în perioada interbelică, a fost reconstruit după trei decenii în care a stat în paragină, păstrând elementele distinctive, inclusiv fațada cu vitrine cu sticlă curbă. Investiția proprietarilor în clădire și refacerea sa a fost de 6,5 milioane de euro.

Pe 27 octombrie, clădirea se redeschide iar cinci etaje vor deveni spațiu pentru festivalul RADAR, cel mai amplu festival de new media art din România. Tema celei de-a IV-a ediții este LIVE și explorează tehnologii de ultimă generație ca mediu de creație și augmentare în relație cu artele performative și ale spectacolului. RADAR este o radiografie anuală a industriei de new media art, susținută de Primăria Municipiului București prin ARCUB.

Istoricul Magazin București se redeschide prin cel mai mare festival dedicat artei digitale. 6,5 milioane de euro au plătit noii proprietari pe clădire și reconsolidare

„Ediția cu numărul 4 a festivalului marchează atât o selecție mai bogată de artiști prin integrarea proiectelor performative de dans contemporan, muzică, poezie, cât și prezența noastră într-un spațiu pe care îl deschidem în premieră pentru public. Este vorba despre Magazinul București, o clădire istorică din centrul capitalei, a cărei vitrină centrală se va transforma într-o instalație participativă cu care invitații vor putea interacționa în timp real. Publicul RADAR a crescut în fiecare an și la fel și apetitul pentru arta digitală, new media art și  instalații interactive.  Ne bucurăm că este o scenă pe care am reușit să o creștem alături de artiști și parteneri, atât din mediul privat cât și cu sprijinul administrațiilor publice. Cu fiecare ediție artiștii găsesc noi modalități de a combina muzica și arta vizuală pentru a oferi publicului  experiențe cât mai personalizate.” spun organizatorii RADAR.

Festivalul va găzdui peste 30 de proiecte artistice, instalații de artă digitală, proiecte ce folosesc inteligența artificială, lucrări de realitate augmentată, realitate virtuală și mixtă, spectacole de dans contemporan, muzică și poezie și secțiunea dedicată RADAR Kids.

”La 90 de ani de la inaugurare, Magazinul Bucureşti renaşte în acelaşi spaţiu ultracentral, dar adaptat standardelor actuale. Clădirea păstrează faţada de altădată şi reintroduce elemente emblematice ale arhitecturii iniţiale, modernizate pentru a se potrivi noului design, printre care copertina de la parter, axul central din sticlă la faţada principală şi vitrinele cu sticlă curbă, unice la vremea construcţiei. Totodată, noul magazin poartă încă urmele istoriei sale bogate, având integrate elemente originale recuperate parţial în timpul demolărilor, cum sunt pişcoturile de pardoseală, diferite elemente metalice ornamentale de la vitrinele curbe şi elemente de marmură”, a spus reprezentantul proprietarilor Magazinului Bucureşti, un rup de investitori olandezi care dețin mai multe spații în Centrul Istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.