"Informaţia trebuie să fie liberă şi să fie protejată astfel încăt să nu intervină în viaţa cetăţeanului. De asemenea, ea trebuie să asigure libertatea de exprimare", a mai adăugat preşedintele Traian Băsescu la Global Forum ce are loc în Bucureşti pe tema soluţii de ieşire din criza economică bazate pe tehnologie.
Global Forum - Bucureştiul devine pentru două zile capitala industriei IT&C
VEZI VIDEO
Peste 400 lideri din domeniul tehnologiei informaţiei şi reprezentanţi de seamă ai guvernelor din întreaga lume se reunesc la Bucureşti în cadrul Global Forum. Ediţia a 18-a, organizată între 19 şi 20 octombrie, este una fără precedent. Este pentru prima dată când forumul are loc în Europa de Est.
O altă noutate este formatul sesiunilor speciale, care sunt dedicate administraţiei publice locale. Printre vorbitorii ediţiei de la Bucureşti se numără Şeful Comisiei Federale de Comerţ a S.U.A Thomas Rosch şi Directorul pentru Tehnologiile Informaţiei al Comisiei Europene Joao Da Silva.
Evenimentul reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea şi lansarea de noi parteneriate economice şi tehnologice în regiune. Ediţia din acest an pune accentul pe integrarea soluţiilor tehnologice în strategiile de stimulare economică şi a planurilor anticriză.
Va fi discutată şi aplicarea unor programe precum e-Guvernare, e-Sănătate, dezvoltarea sistemelor de plăţi electronice şi evoluţia mediei digitale.
Global Forum este organizat în fiecare an şi este dedicat aspectelor economice, politice şi sociale pe care le implică dezvoltarea Societăţii Informaţionale la nivel local şi regional. După ediţia 2008 cotidianul New York Times l-a apreciat ca fiind “Davos”-ul sectorului IT&C.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Global Forum - Băsescu: Utilizarea aplicaţiilor IT&C poate reduce economia subterană (VIDEO)
Publicat la 19.10.2009, 04:53:29
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volkswagen ia în calcul reduceri masive de personal

Actualitate
Câte miliarde de automobile există pe planetă. Țara care are cele mai multe!

Actualitate
DAE vs dobândă nominală: ce trebuie să compari

Actualitate
CAEN: ce este și cum alegi codul potrivit pentru activitatea ta

Actualitate
