Italia va propune reducerea taxelor aplicate transferurilor bancare făcute de emigranţi

0
“Eliberăm în fiecare an 13 miliarde dolari către Africa. Adoptăm această propunere în comun cu ţările africane”, a spus Frattini într-un interviu pentru La Stampa.

Acesta a mai spus că în a treia zi a summitului vor avea loc întâlniri cu ţările africane şi se vor discuta chestiuni legate de mediu şi sprijin financiar internaţional.

Franco Frattini va efectua marţi o vizită de lucru în România, unde va avea o întrevedere cu omologul român Cristian Diaconescu, cu care va discuta despre comunitatea de români din Italia, despre relaţiile economice şi despre cooperarea în interiorul UE.

La începutul anului 2007 erau înregistraţi în Italia 556.000 de români, iar la sfârşitul aceluiaşi an în Italia erau înregistraţi deja peste un milion de români.

Ministerul Muncii estima în martie că până la sfârşitul lui 2009 ar putea să se întoarcă în ţară între 250 şi 300 de mii de români, din totalul de 2,5 milioane, şi anunţă că urmează să fie realizate sondaje în Italia şi Spania, pentru a se şti exact care este numărul total al celor fără locuri de muncă.

Economia Italiei a scăzut cu un nivel record de 2,6% în primul trimestru, comparativ cu perioada precedentă, marcând cea mai amplă comprimare a produsului intern brut din 1980, când datele au început să fie adunate.

Recesiunea economiei mondiale, reforma sistemului financiar, problemele climatice şi criza din Iran vor fi principalele puncte din agenda liderilor G8, ce se vor reuni de miercuri până vineri la Aquila, oraşul italian distrus în urma unui seism.

Pentru această reuniune, la care vor lua parte atât statele G8 (Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Rusia, alături de Uniunea Europeană), Italia a convocat un cadru extins, alături de alte 17 ţări şi o serie de organizaţii internaţionale.

Cea mai gravă criză economică ce a lovit lumea după războaiele mondiale va fi unul dintre subiectele majore ale summitului. Chiar dacă punctul critic pare să fi trecut, revenirea economică este încă nesigură.