Iulia Albu s-a dus la ”America Express” cu haine de 10.000 de euro. ”Inconștiență totală”, recunoaște modista

0

Extravaganta Iulia Albu a parcurs istorvitoarele probe de la ”America Express” în haine de mii de euro. După ce a trăit aventura vieții sale, călătorind cu rucsacul în spate spate prin Columbia, Ecuador și Argentina.

”În ținutele mele pentru America Express am inclus piese foarte valoroase, precum și paftale de argint masiv și alte obiecte tradiționale românești. Dacă ar fi să fac un total al pieselor de valoare pe care le-am purtat, menționez că acestea sunt antice. Și valorează peste 10.000 de euro. Ceea ce a fost un gest de inconștiență totală”, a recunoscut modista (42 de ani) la întoarcea din aventura  în care a format o echipă cu partenerul său sentimental, Mike. Cel de care creatoarea de modă s-a despărțit imediat cum au ajuns în România.

Relația celor doi, evidențiată de reality show-ul sus amintit, a stârnit multe controverse și asta din cauza neînțelegerilor pe care le-au avut. Însă desele lor certuri au fost ca ”sarea și piperul show-ului de la Antena 1.

Iulia Albu s-a dus la ”America Express” cu haine de 10.000 de euro! ”Mă numesc Mihai Alexandru Iacob și sunt violonist. America Express a scos și ce era mai rău și ce era mai bun din mine. Mi-am pus cenușa în cap pentru TOT”, a fost scuza partenerul Iuliei Albu, publicată pe pagina sa de Instagram, după valul de dezaprobări privind comportamentul său în relația cu Iulia Albu, cea care  renunțat la găina sa de companie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.