Japonezii şi chinezii ar vota pentru Obama (Sondaj)

Mihai Barsan

Nu mai puţin de 86% dintre japonezi l-ar alege pe Obama şi la fel 63% dintre chinezi, potrivit sondajului realizat în septembrie şi octombrie de institutul Ipsos Hong Kong.

 

Preşedintele democrat în exerciţiu îşi datorează această poziţie bilanţului său în materie de economie şi apărare, iar contracandidatul său republican Mitt Romney plăteşte pentru rechizitoriile sale împotriva presupusei manipulări a yuanului de către chinezi şi declinului economic al Japoniei, potrivit analiştilor.

 

‘Este posibil ca poziţiile tranşante ale lui Romney cu privire la monedă şi comerţ, pe lângă intenţia sa declarată de a întări prezenţa militară americană în Pacific să-i fi convins pe chinezi că este preferabil statu-quo-ul’, a apreciat directorul adjunct al Ipsos Hong Kong, Andrew Lan. În ceea ce priveşte Japonia, lipsa de popularitate a lui Romney se poate explica prin ‘comentariile sale publice care descriu această ţară drept o economie în declin, în condiţiile în care japonezii au un puternic sentiment de mândrie naţională’, consideră acelaşi analist.

 

Sondajul a mai arătat că o mare majoritate a japonezilor /81,8%/ şi o majoritate dintre chinezi /58,3%/ au mai mare încredere în Obama în plan economic. Proporţiile sunt similare şi în ceea ce priveşte încrederea în actualul preşedinte în materie de pace şi securitate: 85,3% şi 56,3%.

 

În egală măsură, potrivit profesorului de politică internaţională Takehiko Yamamoto de la Universitatea Waseda din Tokyo, japonezii reproşează fostei administraţii republicane Bush că au forţat în oarecare măsură mâna Japoniei pentru a trimite trupe în Afganistan şi Irak, în timp ce Obama ‘nu este atât de insistent’.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole