Judecătorul care se ocupă de dosarul MISA a primit o scrisoare de ameninţare

0

Ionuţ Matei şi preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, au dat vineri o scurtă declaraţie de presă, cu privire la acea scrisoare.

Astfel, judecătorul Ionuţ Matei a precizat că a primit, joi, în căsuţa poştală de acasă, o scrisoare semnată „Noi cei indignaţi”, în care se spunea: „Vă apropiaţi de momentul în care veţi săvârşi o imensă nedreptate. Datorită comenzilor primite, ştiţi de la cine şi aflaţi că şi noi ştim de la cine, îl veţi arunca după gratii pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Noi, cei indignaţi, vom intra în acţiune şi nu ne vom opri până nu veţi fi dat afară din Justiţie”.

 

Ionuţ Matei susţine că nu este prima oară când primeşte ameninţări, însă acum este îngrijorat, deoarece în scrisoare îi era ameninţată şi familia.

 

Judecătorul susţine că nu se va retrage din dosarul ‘MISA’ şi face plângere penală în legătură cu această scrisoare de ameninţare.

 

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, este judecat în acest dosar pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, perversiune sexuală în formă continuată şi trafic de minori.

 

El a fost achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, însă instanţa supremă a casat sentinţa şi a dispus rejudecarea dosarului.

 

Gregorian Bivolaru a reuşit să părăsească ilegal teritoriul României, fiind reţinut, pe 4 aprilie 2005, de poliţia suedeză în oraşul Malmö. Ulterior, autorităţile suedeze i-au acordat azil politic.

 

”Guru” Bivolaru a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu 20 de membri ai organizaţiei, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni: constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, propagandă naţionalist-şovină, promovare a ideologiei fasciste prin propagandă, instigare la ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

 

Procurorii susţin că, în intervalul 1991 – martie 2004, împreună cu alte persoane, Bivolaru a iniţiat, constituit şi apoi condus în interiorul MISA un grup infracţional organizat, care, ulterior, s-a extins